23 apr. 2018 | 06:30

Panasonic s-a apucat din nou de telefoane și nu arată deloc rău

ACTUALITATE
Panasonic s-a apucat din nou de telefoane și nu arată deloc rău

După o pauză de ceva timp, Panasonic a reintrat pe piața de telefoane mobile cu un smartphone ieftin, atrăgător și dotat cu o baterie de dimensiuni generoase.

Cei de la Panasonic sunt asociați cu o serie stufoasă de echipamente electronice dintr-o varietate foarte mare de domenii. În privința prezenței lor pe piața de smartphone-uri, au lansat câteva telefoane în urmă cu câțiva ani, dar nu au concurat niciodată de la egal la egal cu Apple, Samsung, LG, HTC, Huawei și alții.

Pe vremea când smartphone-urile erau o raritate și cei mai mulți dintre noi se afla în posesia unui telefon de vorbit, creațiile Panasonic era totuși un pic mai relevante.

La această oră, Panasonic încearcă să facă valuri în India cu un smartphone intitulat Eluga L7. Din perspectiva designului, terminalul îți aduce aminte de Nokia 6, dar asta nu reprezintă neapărat un lucru rău. Practic, are două dungi negre în partea de sus și de jos a ecranului, dar marginile laterale sunt curbate și inexistente. Per ansamblu, arată impresionant, chiar dacă nu e cel mai original gadget.

Telefonul are un ecran de 5,45 inci cu un raport de aspect de 18:9 și o rezoluție nativă de 720 x 1440 pixeli. Grosimea sa în cel mai gros punct este de 9,3 milimetri, în timp ce greutatea totală e de 168 de grame. Acumulatorul de 4000 mAh este unul foarte generos pentru astfel de telefoane ieftine. Prețul său de achiziție este de aproximativ 80 de dolari nesubvenționat.

Panasonic Eluga L7 se va comercializa începând cu 24 aprilie prin intermediul opratorului de telefonie Flipkart. Cu un pic de noroc, s-ar putea să ajungă și în alte colțuri ale mapamondului. Are o cameră principală de 8 megapixeli cu f/2.0 și una pentru selfie-uri cu specificații similare. Filmează Full HD 1080p cu o viteză de 30 de cadre pe secundă.

Partea de procesare va fi asigurată de un chipset quad-core MediaTek MT6737H tactat la 1,3GHz cu 2GB RAM și o memorie internă de 16GB. Nu lipsește din ecuație un slot pentru carduri microSD. Noul Panasonic Eluga L7 este un dual SIM.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele