24 ian. 2018 | 07:50

O baterie de iPhone a explodat când a fost mușcată, fără să surprindă pe nimeni

VIDEO ACTUALITATE

În momentul în care te gândești să-ți cumperi o baterie de iPhone dintr-un magazin neautorizat, ai fi tentat să o testezi, dar nu ar trebui să o muști.

Sunt mult mai multe motive să te gândești acum la o baterie de iPhone decât în anii trecuți. Oficialii Apple au recunoscut în urmă cu mai bine de o lună că micșorează frecvența de lucru a procesoarelor din iPhone, dacă bateria este uzată. La scurt timp după declanșarea unui număr impresionant de procese împotriva gigantului din Cupertino, americanii au inițiat o ofertă prin care poți să-ți schimbi bateria la telefon cu doar 29 de dolari pe întregul mapamond.

Întâmplarea face că, în anumite colțuri ale lumii, nu există magazine Apple sau dealeri oficiali de produse din Cupertino. Ca urmare, cei care își doresc să pună mâna pe o nouă baterie, ajung să se orienteze către service-uri dubioase în care este dificil să ai încredere. Acesta este și motivul principal pentru care unii sunt tentați să testeze o baterie înainte să le fie instalate în telefon.

Din păcate, un individ foarte neinspirat din China s-a gândit că este o idee bună să muște o baterie de iPhone pentru a o testa. Conform celor de la Ubergizmo, evenimentul a avut loc în urmă cu câteva zile într-o piață de gadgeturi second hand. Pentru că era vorba de o baterie litiu-ion, aceea nu este menită să reziste la șocuri și presiune. Ca urmare, la câteva momente după ce a băgat-o în gură și a mușcat din ea, a explodat.

Pe de-o parte, ideea de a testa un acumulator care urmează să-ți fie instalat în telefon este o idee bună, mai ales dacă te afli în China. Pe de altă parte, niciodată nu ar fi bine să testezi o baterie mușcând din ea sau aplicându-i diverse forme de șoc. Din motive greu de înțeles, persoana care a mușcat din baterie nu a pățit nimic.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele