Noua taxă auto: cum o să te oblige statul să plătești taxa auto
Noua taxă auto de poluare e, într-un fel, o contribuție la stat pentru că „murdărești” aerul cu mașina ta. Taxa auto ar urma să fie gata în două săptămâni, dar Ministerul Mediului e „zgârcit” în detalii.
Vorbeam în urmă cu o lună de revenirea taxei auto, dar sub o altă formă pe care vei fi obligat să o plătești în funcție de mai mulți factori.
Acum, ministrul Mediului Grațiela Iordache ne spune că nu e o taxă, ci contribuții la bugetul de stat în funcție de cât poluează mașina ta.
„Vom reuși să finalizăm și să spunem: așa se va întâmpla pentru fiecare autovehicul în parte, dar nu va fi taxă. Vor fi niște contribuții care să ducă cu gândul efectiv la poluare, adică poluatorul să plătească, cel care are o mașină mai veche să plătească ceva, cine are hibrid are și el un cuantum de plătit.
Undeva peste două săptămâni, înainte ca bugetul de stat să fie aprobat de Parlament, noi o să trebuiască să finalizăm și să ne și prezentăm public cu forma finală, astfel încat ea să fie supusă dezbaterii publice”, a declarat ministrul Mediului despre taxa auto.
Pentru că taxa auto urmează să fie introdusă rapid, încă din ianuarie 2019, și nici ministerul nu a găsit încă modalitatea prin care o vei plăti (sau nu ne-au comunicat-o încă), o să ai la dispoziție o scurtă perioadă de „grație”. Cel puțin, până te acomodezi cu informația și cu gândul că ai de plătit mai mult la stat pentru că vrei să călătorești într-o capitală europeană ca un cetățean european în secolul XXI.
Ministrul Mediului spune că tocmai pentru această pretenție a șoferului trebuie aducă statului o contribuție în funcție de „prejudiciul” pe care-l aduci mediului.
„Ceva o sa fie și de la 1 ianuarie, dar o să fie etapizat, ca toată lumea să fie informată, ca fiecare cetățean să știe ce alege”, a ținut să precizeze Grațiela Iordache.
Cum s-ar putea calcul taxa auto din 2019
Cele trei componente pentru taxa auto în funcție de care se va calcula noua taxă sunt capacitatea cilindrică a motorului, norma de poluare în care se încadrează și emisiile efective de CO2 ale autoturismului.
Aparent, va fi o taxă calculată ca în Occident, dar Guvernul vrea să fie luat în calcul și venitul mediu național. Până la sfârșitul acestui an, trebuie să se stabilească modul în care șoferii vor putea plăti taxa.
Prima variantă pentru taxa auto ar fi adăugarea ei la impozitul anual pentru mijloace de transport.
Cea de-a doua variantă pentru taxa auto vizează aceeași formulă de calcul, doar că ai putea să o plătești la fiecare inspecție tehnică periodică (ITP) a mașinii.
Oricum ar fi, toți șoferii care au o mașină mai veche și care nu se încadrează în normele de poluare actuale vor plăti mai mult.