Rulota electrică Nissan îți promite vara asta vacanța perfectă
Nissan oferă iubitorilor de camping rulota ideală, prietenoasă cu mediul înconjurător, pentru că nu poluează. E exclusiv electrică și e mult mai spațioasă decât pare.
A venit vara și precis ți-ai planificat deja vacanța. Dar dacă ai de gând să încerci și o călătorie cu mașina, pentru a te bucura de peisaje fantastice și să nu ai grija cazării, care oricum te costă foarte scump, plus costurile comustibilului, rulota electrică NV200 de la Nissan îți promite vacanța perfectă.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2018/06/2018-nissan-camper-vans-2.jpg)
Poate că n-ar trebui să ne grăbim să lăudăm prea mult echipa Nissan pentru că s-au gândit să producă și altfel de mașini, dar această rulotă micuță la exterior, dar încăpătoare la interior, te-ar putea cuceri la prima vedere.
Rulota a fost prezentată la salonul auto de la Madrid, alături de o versiune pe motorină, cu un motor de capacitate medie.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2018/06/2018-nissan-camper-vans-7.jpg)
Prima versiune, NV200, este rulota în totalitate electrică, 100% nepoluantă, care e pusă în mișcare de o baterie de 40 kW, ce oferă autonomie pentru o distanță de 280 km. Nu e o distanță prea mare pentru o singură încărcare. Din acest punct de vedere, ar putea fi un dezavantaj.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2018/06/2018-nissan-camper-vans-8.jpg)
NV200 e mai potrivită pentru cei care nu stau prea departe de munte și de mare. Dacă ești bucureștean, rulota Nissan e chiar utilă. Îți poți face un concediu frumos pe Valea Prahovei sau pe litoral, pentru că nu e prea mare distanță, dar o să fie o problemă cu reîncărcarea bateriei.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2018/06/2018-nissan-camper-vans-9.jpg)
Cel de-al doilea model de rulotă, cel pe motorină, este NV300, are, așadar, motorizare diesel, cu un motor cu capacitate de 1.6 dCi, iar puterea variază, în funcție de ce versiune alegi.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2018/06/2018-nissan-camper-vans-17.jpg)
Ambele rulote sunt echipate cu o cutie manuală cu șase viteze.
Partea cea mai interesantă a acestui camper van, mai ales cel electric, e că are un design compact la exterior, deci e ușor de condus, nu e mai mare decât o utilitară, dar, în interior ai înreaga casă cu tine.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2018/06/2018-nissan-camper-vans-14.jpg)
[readmore]
Nissan NV200 oferă spațiu pentru patru persoane. Deci, pentru o familie mică (părinți și doi copii) sau un grup mic de prieteni e ideală. Imaginile vorbesc de la sine.