13 nov. 2018 | 13:40

Netflix ar putea deveni și mai ieftin, dar nu și pentru tine

ACTUALITATE
Netflix ar putea deveni și mai ieftin, dar nu și pentru tine

Netflix ar avea în pregătire planuri de abonamente ceva mai ieftine decât cele pe care le oferă deja, însă acestea s-ar putea să nu ajungă și la tine.

Conform unor informații apărute recent, în urma unor interviuri cu persoane cheie de la Netflix, serviciul de streaming ar putea lansa și pachete lunare cu prețuri mai mici decât cele pe care le practică deja. Deși sună bine, dacă citești știrea asta, e foarte probabil să nu ai acces la noile pachete.

Compania nu a fost fermă în ceea ce privește ideea implementării acestor noi pachete lunare și le consideră mai degrabă un experiment. Netflix sugerează totuși că aceste pachete cu prețuri scăzute vor oferi funcții diferite față de cele actuale.

În prezent, Netflix îți pune la dispoziție trei variante de preț pentru abonamente, iar în România poți plăti 8, 10 sau 12 euro. În funcție de preț, primești acces pe mai multe dispozitive simultan, dar poți să vezi filme și seriale la rezoluție HD sau 4K. Diferențe de catalog nu există între cele trei variante de preț.

Anumite piețe s-ar putea bucura de opțiuni noi. În China și în alte state din regiune, Netflix ar putea experimenta cu aceste noi planuri. Competitorii locali reușesc să ofere prețuri mai mici, astfel că Netflix ajunge să fie văzut ca o opțiune de lux.

Prețurile Netflix variază deja pe piețe unde e disponibil. Dacă la noi, plătești 8 euro pentru cel mai ieftin plan, în India acesta costă 6,85 dolari pe lună. Totuși, acest preț e dublu față de ceea ce oferă un competitor local din țară.

Reed Hastings, CEO-ul companiei, nu se arată totuși îngrijorat de această competiție, deoarece Netflix se adresează unui public vorbitor de limbă engleză și care își permite abonamentele. Din păcate, platforma se străduiește în continuare să prindă tracțiune în Asia, unde există mai puțin de două milioane de abonați în fiecare stat.