20 nov. 2018 | 18:40

Cum ar fi fost prezentate Netflix, Hulu sau Twitch în anii ’80

VIDEO ACTUALITATE

Serviciile de streaming video sunt o apariție relativ modernă, însă dacă le-am fi avut acum vreo 30 de ani, cu siguranță acestea s-ar fi prezentat altfel decât o fac acum.

Serviciile de streaming video, ca Netflix, Hulu și chiar Twitch, sunt relativ noi pe internet. Acestea au apărut odată cu îmbunătățirea infrastructurii internetului, care oferă viteze mai bune și o lățime de bandă mai mare. Astfel, poți să vezi serialele preferate la rezoluție 4K, direct pe PC, pe televizor sau chiar pe telefon.

Având în vedere că vorbim despre anul de grație 2018, deja știi cum arată fiecare dintre aceste servicii și, mai ales, modul în care se prezintă fiecare. Mai știi, cu siguranță, și că elementele vizuale definitorii pentru companii variază odată cu trecerea timpului și se adaptează pe dorințele publicului. Un logo, un promo sau o reclamă din anii ’80 sau anii ’90 erau, evident, moderne pentru momentul în care apăreau pe piață. La ceva ani distanță, însă, lucrurile se schimbă.

Pe contul de YouTube Future Punk vei găsi o interpretare a promourilor pentru câteva servicii de streaming disponibile în prezent. Vei simți imediat vibe-ul retro al acestora și îți vei da seama din ce perioadă s-ar trage fiecare clip. E ca și cum ți s-ar face reclamă la Netflix sau la Twitch acum 30 de ani, când oamenii s-ar fi uitat puțin cruciș la tine dacă le-ai fi descris despre ce va fi vorba.

Pe același cont de YouTube mai găsești și o mulțime de alte videoclipuri realizate în același stil. S-ar putea să pierzi ceva timp aici, dacă te prind aceste reinterpretări ale unor branduri sau persoane cu care suntem atât de obișnuiți în prezent, dar pe care nu ni le-am fi imaginat acum două-trei decenii.