22 iun. 2018 | 20:55

Căutarea vizuală de la Microsoft te ajută să înțelegi mai bine lumea din jur

VIDEO ACTUALITATE

Căutarea vizuală reprezintă în continuare o zonă tehnologică ce merită îmbunătățită, iar cei de la Microsoft au făcut un pas important în direcție corectă.

În mod normal, în momentul în care cauți informații despre un anumit subiect pe Google, ai în minte subiectul care te interesează. Ce faci însă atunci când vrei să obții informații despre un obiect sau un element estetic pe care nu-l cunoști.

Dacă ești în fața unui monument arhitectonic și nu știi cine s-a aflat în spatele său, cel mai bun lucru pe care poți să-l faci este să apelezi la o căutare vizuală. Faci o poză și, într-o manieră similară cu Shazam pentru muzică, obții imediat detalii elaborate despre ceea ce cauți.

În Bing, Microsoft a inclus de mult timp o secțiune de căutare vizuală, dar întregul mecanism din spate este acum mai precis și mai elaborat. Ideea de bază este însă aceeași. Faci o poză cu telefonul sau chiar și cu laptopul, iar imaginea respectivă este folosită la căutare în locul cuvintelor.

Este suficient să intri într-una dintre aplicațiile Microsoft care includ Bing și să faci o fotografie. Dacă ai o poză mai veche în galerie despre care vrei să obții informații, aceea reprezintă de asemenea o soluție.

La pasul următor, Bing identifică obiectele din poze, decorul și alte particularități care o fac specială pentru a-ți oferi imediat o serie de pagini web cu informații suplimentare pe marginea subiectului care te incântă.

Funcția este atât de precisă, încât te-ar putea ajuta teribil în sesiunile tale de shopping online. Imediat găsești o rochie sau un obiect de mobilier, dacă ai avut inspirația să-i faci o poză când ți-a trecut prin fața ochilor. Noua funcție este momentan disponibilă doar în SUA, dar ar trebui să ajungă în următoarele săptămâni și în alte colțuri ale mapamondului.

Pentru a o experimenta vei avea de ales între aplicația Bing pentru iOS și Android, Microsoft Launcher pentru Android și Microsoft Edge pentru Android sau Edge pentru iOS.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele