Microsoft oprește suportul pentru Windows 8.1 ca să treci la Windows 10
Windows 8.1 a reușit să spele păcatele Microsoft făcute odată cu lansarea Windows 8, dar gigantul din Redmond speră să migrezi la Windows 10.
Inginerii Microsoft investesc foarte mult timp și resurse financiare în Windows 10. Sistemul de operare lansat în urmă cu câțiva ani beneficiază de actualizări regulate de funcționalitate și, de câteva ori pe an, primește un pachet important de update-uri similar cu service pack-urile de pe vremea Windows 7 sau Windows XP. Din acest motiv, sistemele de operare mai vechi din portofoliul gigantului din Redmond ajung să fie neglijate.
În teorie, Windows 8.1 este ultimul sistem de operare al companiei americane înainte de Windows 10. Lansat oficial în octombrie 2013, respectivul SO continuă să funcționeze foarte bine pe calculatoarele celor care refuză să migreze la 10. Asta nu înseamnă însă că Microsoft va mai continua suportul mainstream pentru Windows 8.1.
Conform promisiunii făcute în urmă cu câteva luni, pe 9 ianuarie 2018, compania fondată de Bill Gates a încetat să mai ofere actualizări de funcționalitate sistemului de operare Windows 8.1. În teorie, vei avea în continuare parte de actualizări de securitate și remedieri de vulnerabilități. Nu te vei mai bucura însă de funcții noi sau îmbunătățiri de orice fel.
Din acest moment, Windows 8.1 se află în perioadă de suport extins. Cu alte cuvinte, îl mai poți folosi pentru următorii 5 ani fără emoții majore, dar ar fi bine să nu o faci. În tot acest timp, te vei bucura de soluții la bug-uri sau găuri importante de securitate. Dacă vreun ransomware periculos exploatează o vulnerabilitate din Windows, Microsoft va lansa o actualizare pentru a o remedia atât pentru Windows 10, cât și pentru Windows 8.1. După expirarea termenului de 5 ani, ai rămas complet descoperit și vulnerabil.
Suportul mainstream pentru prima versiune de Windows 10 va înceta la un moment dat în 2020, urmând ca din 2025 să nu mai primească nici un fel de actualizări de securitate.