McLaren Speedtail: ce face o super mașină de milioane cu 400 kmph

McLaren Speedtail: ce face o super mașină de milioane cu 400 kmph
08:10 29.10.2018

Cei de la McLaren sunt recunoscuți la nivel global pentru mașinile lor de top, dar noul bolid intitulat McLaren Speedtail depășește orice așteptări.

Mașinile cu prețuri exorbitante sunt departe de a mai reprezenta o premieră în 2018. Cu toate acestea, există în continuare unele creații care te lasă cu gura căscată, atât din prisma prețului de achiziție, cât și a specificațiilor tehnice. Cel mai recent astfel de exemplu vine de la McLaren. Super mașina din imaginile alăturate are un preț de 2,25 milioane de dolari, dar probabilitatea să nu se vândă ca pâinea caldă este infimă spre inexistentă.

Small-9840-McLarenSpeedtail

Există surprinzător de mulți posibili cumpărători pentru mașini cu o asemenea valoare. Noul McLaren Speedtail vine însă în fața concurenței cu câteva superlative. Bolidul se laudă cu o viteză maximă de 400 kilometri pe oră. Este vorba de un hibrid cu un design aerodinamic dus la extrem. Dintr-un punct de vedere, reprezintă combinația perfectă între tehnologie modernă și principiile din spatele mașinilor de curse pentru care este recunoscut brandul.

Accelerația bolidului se desfășoară într-un ritm atât de agresiv, încât poate să ajungă o viteză medie de 300 Kmph în doar 12,8 secunde. Fostul lider în materie de viteză al producătorului a fost McLaren P1, iar respectiva mașină avea nevoie de aproximativ patru secunde în plus pentru a atinge viteza cu pricina.

Small-9832-McLarenSpeedtailReminiscențele din experiența designului de mașini de curse se reflectă și în alegerea instalării scaunului șoferului în centrul bolidului. Alte două persoane pot sta într-o poziție confortabilă pe lateralele volanului. O serie de panouri sensibile la atingere oferă acces rapid la toate informațiile de care are nevoile ”pilotul”.

Este interesant de reținut că nu există oglinzi retrovizore pe lateralele acestei mașini. În schimb, șoferul poate arunca o privire spre două ecrane ce prezintă fluxuri video în timp real de la două camere instalate în locul oglinzilor tradiționale.

În total, vor fi realizate 106 mașini McLaren Speedtail și toate au fost deja comandate. Prețul de pornire este de 2,25 milioane de dolari, dar poate să crească. Primele unități vor fi livrate în 2020. Pentru mai multe imagini, poți accesa acest link,