Noul LG Laser 4K e ca un TV de trei metri de care nu știai că ai nevoie
Cu câteva săptămâni rămase până la CES 2019, o parte dintre gadgeturile care vor fi detaliate la eveniment au început deja să facă valuri online. Printre ele, se numără și proiectorul LG Laser 4k.
În ultimii ani, proiectoarele laser au devenit din ce în ce mai performante și un pic mai accesibile. La CES 2019, probabil că vom vedea mai multe modele de la diverși producători, dar, de această dată, doar un model de top de la LG a început să se facă remarcat.
Acesta face parte din seria CineBeam care include deja câteva modele interesante. Ca referință, târgul de tehnologie de la Las Vegas se va desfășura de această dată în perioada 8 – 11 ianuarie 2019.
Având în vedere specificațiile sale, noua creație LG concurează cu modele de top de la Hisense și Sony pe acest segment de piață. Un preț estimativ nu a fost încă făcut public, dar este posibil să vorbim de vreo două mii de euro.
Singura particularitate care s-ar putea să-i mai taie din preț este dată de lipsa suportului pentru HDR, chiar dacă este menționat un gamut larg de culoare.
LG Laser 4K HU85L este capabil să-ți proiecteze pe perete sau pe un ecran dedicat de proiecție o imagine de 300 centimetri de la doar 18 centimetri. Dacă te rezumi la o diagonală de 2,2 metri pentru imaginea proiectată, cinci centimetri de perete sunt suficienți.
Pachetul oferit de sud coreeni împreună cu noul proiector este completat de suportul pentru comenzi vocale în limbaj natural prin intermediul algoritmului de inteligență artificială ThinQ AI. Cei care sunt un pic mai tradiționali pot interacționa cu el prin telecomanda Magic Remote capabilă de gesturi.
Având în vedere puterea luminoasă specificată de 2.500 de lumeni, ar trebui să se vadă mai mult decât decent și într-o cameră luminată natural, dar acest detalii le vom afla abia după un test în timpul sau după CES.