TEST LG 27GK750F – Monitor de gaming cu o rată de refresh de top
LG 27GK750F e un monitor de gaming destul de bun, mai ales când te uiți la preț și mai ales când vezi că are rată de refresh de 240 Hz.
Monitoarele de 27 de inci încep să fie din ce în ce mai prezente pe birourile gamerilor și nu numai. Diagonalele inferioare, de sub 24 de inci, sunt mult prea mici pentru jocuri, indiferent cu ce titluri ai vrea să te delectezi. Rezoluția de 24 de inci a vrut să fie utilă, dar n-a prea prins la public, iar cele mult mai mari de atât sunt impractice, în mare parte din cazuri.
Așadar, rămânem la 27 de inci și vorbim despre LG 27GK750F – da, nu-i ceva ușor de pronunțat, dar așa e la toate monitoarele, indiferent de producător. Monitorul de gaming se remarcă îndeosebi prin rata de refresh destul de ridicată, de 240 Hz, mulțumită panoului TN, dar vine și cu alte câteva lucruri de care să ții cont.
Întâi de toate, monitorul are un design simplu și robust, iar așa cum te-ai aștepta de la un device de gaming, folosește parcă deja tradiționala schemă de culoare ”negru cu accente roșii”. Standul în V e solid, la fel ca restul suportului. Ce n-am prea apreciat la început dar mi s-a părut interesant ulterior a fost designul cercului de pe spatele monitorului.
Monitorul poate fi folosit în formatul clasic, dar ai și alternativa de a-l folosi în mod portret, cu toate că nu știu de ce ai vrea să faci asta pentru gaming. Desigur, LG 27GK750F nu e bătut în cuie drept monitor de gaming, l-ai putea folosi și la birou, unde s-ar justifica așezarea pe verticală. Ce trebuie să știi e că ai șanse mari să nu mai găsești orizontala perfectă. M-am chinuit îndelung și întotdeauna mi s-a părut că monitorul e mai într-o parte, fie stânga sau dreapta; și în fotografia principală pare că se vede o înclinație de felul ăsta.
Principalele porturi de conectare sunt două de tip HDMI și un DisplayPort 1.2. Alături de ele sunt și alte câteva porturi, cum ar fi cele USB sau cel pentru căști. Din păcate, așezarea unui port de căști pe spatele monitorului nu pare să fie cea mai bună alegere.
Poate că diferența între 144 Hz și 240 Hz nu e foarte sesizabilă, mai ales pentru un ochi neantrenat, dar dacă vrei neapărat să ai ce-i mai bun, trebuie să mergi pe mâna lui 27GK750F și să lași în urmă ratele de refresh inferioare.
La asta trebuie să adaugi și faptul că monitorul are FreeSync, pentru rate de refresh cuprinse între 48 și 240 Hz. Tehnologia e perfectă, mai ales dacă nu ai un sistem pe care să fie cheltuit mai mult decât ar trebui. FreeSync e un înlocuitor bun pentru vertical sync, funcție care mănâncă întotdeauna multe resurse.
Ai la dispoziție și tehnologia Motion Blur Reduction, care face exact ceea ce spune numele, te scapă de cea mai mare parte de efecte de blur și ghosting; din păcate, aceasta nu rulează simultan cu FreeSync, așa că va trebui să alegi una în defavoarea celeilalte.
Monitorul are rezoluție Full HD, și nici n-ar trebui să ai nevoie de mai mult, având în vedere că ai alături rata de refresh de 240 Hz, un timp de răspuns de 4,7 ms și un contrast de 1000:1. Deși bun în jocuri, contrastul îți va face probleme când vrei să folosești monitorul în activități de zi cu zi. Deși monitorul are câteva moduri presetate pentru jocuri, n-are și unul ”desktop”, așa că va trebui să te descurci să găsești valorile potrivite.
Per total, pentru un monitor de gaming, LG 27GK750F se descurcă foarte bine și e clar avantajat de rata de refresh de 240 Hz, cu toate că dacă ai deja parte de 144 Hz, nu vei remarca o diferență majoră. Prețul e unul destul de bun, se învârte la vreo 1.700 de lei, iar monitorul poate fi găsit AICI sau AICI.