18 feb. 2018 | 11:14

Există un joc care te invită să miroși lucruri și e pe cât de ciudat crezi că e

ACTUALITATE
Există un joc care te invită să miroși lucruri și e pe cât de ciudat crezi că e

Este din ce în ce mai dificil să creezi jocuri de societate originale, dar WowWee, o companie de care nu ai auzit niciodată te invită să identifici mirosuri cu prietenii.

What’s That Smell? se traduce prin Ce-i mirosul ăla?. Acesta este numele unui nou joc la care se pare că s-a lucrat destul de mult. În noul joc, echipe de prieteni încearcă să identifice mirosuri pe niște carduri construite pe principiul paginilor parfumate din reviste. În urmă cu câțiva ani, dacă frecai un deget de anumite pagini promoționale din cataloguri sau reviste, simțeai un parfum. O tehnologie similară dar îmbunătățită se ascunde în 48 de cărți foarte apropiate de aspectul cărților tradiționale de joc.

În mod previzibil, mirosurile variază de la foarte plăcute, la unele surprinzător de macabre. Nu te aștepta să lipsească bacon, iarbă sau pește putrezit. Ai de la câteva secunde până la câteva minute să identifici mirosul, iar ca experiența finală să se preteze pentru secolul 21, întregul proces este completat de o aplicație pentru mobil.

Numărul de puncte pe care îl primești după fiecare rundă variază în funcție de dificultatea mirosului. Un măr se reflectă în cinci puncte, pe când o căpșună te ajută doar cu două puncte.

Aplicația de mobil disponibilă pentru iOS și Android ține evidența punctelor și te ajută să-ți dai seama că, în cazul în care identifici alte mirosuri, nu este neapărat greșit. Dacă vrei să imortalizezi momentul exact în care un membru al familiei a rămas marcat pe viață din cauza unui miros de gunoi din joc, nu trebuie să părăsești aplicația. Există o funcție in-app intitulată Cam Reek-order ce-ți activează camera telefonului.

Aceeași companie WowWee a creat jocul Fingerling care constă în niște maimuțe interactive pe care le ții pe deget. Revenind însă la What`s That Smell, jocul va fi disponibil în această vară pentru 20 de dolari.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele