Cât ne vor costa inundațiile cauzate de încălzirea globală
Încălzirea globală e un fenomen pe care pare că nu-l putem stăpâni sau pe care nu vrem să-l stăpânim, iar asta ne va afecta mai mult decât credeam.
De decenii întregi, se tot vorbește despre încălzirea globală, despre efectele nefaste ale fenomenului și despre cum l-am putea combate. Din păcate, însă, n-am reușit să trecem prea departe de vorbe și să ajungem la fapte, iar asta ne costă. Partea și mai rea e că ne va costa din ce în ce mai mult, asta dacă nu reușim să ținem sub control încălzirea planetei.
Svetlana Jevrejeva, de la National Oceanographic Centre in Southampton, alături de colegii săi, a făcut câteva predicții cu privire la încălzirea globală și creșterea nivelului mărilor și oceanelor. Dacă temperatura medie a planetei va crește cu 2 grade Celsius, până în 2100 costurile acestui eveniment vor reprezenta aproape 3% din produsul intern brut al planetei. Costurile reprezintă pagubele cauzate de inundațiile care vor avea loc, dar și cheltuielile pe care le vom avea pentru a construi diverse mecanisme de apărare împotriva apelor.
Vom avea de suportat pagube de aproximativ 14 trilioane de dolari dacă nu reușim să ținem situația sub control. O creștere a temperaturii cu 1,5 grade Celsius până în 2100 va duce nivelul apelor cu 52 cm mai sus decât în prezent. În cazul unei creșteri de 2 grade, nivelul apei va crește cu 63 de centimetri.
Anumite țări, cum ar fi China, care are o regiune de coastă lungă și concentrări de populație în asemenea zone, vor avea de suferit. Țările de pe insule și comunitățile de pe coastele statelor în curs de dezvoltare vor avea cel mai mult de suferit. Totuși, toate statele care au ieșiri la mări sau oceane vor avea de suferit din cauza încălzirii globale.