Instagram vrea să-ți arate cât timp pierzi pe rețeaua socială
Instagram îți va spune cât timp pierzi cu această aplicație, dar o să fie o funcție mai inutilă decât crezi.
Informația a fost dezvăluită după ce a fost identificat un cod aferent acestei funcții în versiunea pentru Android a aplicației Instagram.
Programatorii companiei deținute de Facebook lucrează la așa-numita funcție Usage Insights, cu rolul de a le arăta utilizatorilor cât de mult timp petrec pe Instagram. Fie că ai un cont pe care-l administrezi și actualizezi periodic ori doar pierzi timpul cu like-uri pentru selfie-uri, Instagram va ști, iar tu vei fi anunțat când e timpul să lași telefonul deoparte. Dacă vrei.
Poate părea o funcție inutilă, la prima vedere, pe care n-o vei folosi niciodată, dar reprezentanții Instagram încearcă să le ofere utilizatorilor posibilitatea de a ști cât de mult utilizează produsul.
Nu se știe deocamdată când va deveni funcția activă pe toate conturile de Instagram, dar s-ar putea să-i entuziasmeze pe cei care sunt îngrijorați de efectele negative asupra psihicului a folosirii excesive a telefoanelor. Mai ales în ceea ce-i privește pe copii.
Începe să devină aproape un trend integrarea de funcții cu rol de a te ține departe de telefonul mobil. Google se laudă cu această realizare când vine vorba de Android P care, în ciuda faptului că e mai interactiv și mai util decât sistemele de operare precedente, creatorii vor să-ți creeze impresia că îți poartă de grijă.
Funcții precum Dashboard sau Wind Down te determină să conștientizezi cât de mult pierzi cu privirea în ecranul telefonului, dar sunt departe de a fi și eficiente. Doar pentru că te anunță cât ești de dependent nu înseamnă că vei lua neapărat o măsură. E foarte probabil să nu faci nicio schimbare în comportamentul tău, iar, dacă interacțiunea ta cu tehnologia e permanentă, nici nu vei lua în seamă aceste funcții.