TEST iOS 12 – Primul iOS care face un iPhone vechi să fie bun de păstrat
Din 17 septembrie, dacă ai iPhone, poți trece la iOS 12. E sistemul de operare care vine preinstalat pe iPhone Xs, dar e o versiune excelentă și pentru un telefon mai vechi. Da, chiar iPhone 5s vechi.
Orice sistem de operare nou, de la Android la iOS, funcționează excelent pe cel mai nou telefon. Ce faci însă cu un telefon vechi, unul mai vechi de doi ani? Atunci, acela ajunge în purgatoriul sistemelor de operare. O mică, foarte mică, salvare mai există pe Android cu versiuni custom. Nu sunt însă toți utilizatorii dispuși să instaleze zeci de variante până la una bună.
Astfel, cu iOS 12, Apple bate un pic pasul pe loc ca să ofere o versiune bună chiar și pe telefoane mai vechi. Asta după ce, aproape un an, compania a fost criticată că încetinește intenționat telefoanele mai vechi ca să treci la unul nou. Testele de până acum arată că, de-a dreptul, iOS 12 face minuni pe un iPhone mai vechi.
Accentul pe performanță a fost pus însă cu un compromis: schimbările nu sunt mari, radicale sau revoluționare.
Care sunt opțiunile mai importante din iOS 12
Screen Time era poate cea mai așteptată funcție. Nu neapărat de la Apple, nu neapărat pe iPhone, dar era așteptată de către utilizatorii care vor să știe dacă sunt sau nu prea dependenți de telefon. Astfel, poți vedea câte ore pe zi folosești un iPhone. Vezi cât timp investești în fiecare aplicație și poți să-ți impui pauze. De exemplu, pentru rețele sociale, poți avea doar 30 de minute pe zi. Și tot așa.
Când expiră timpul ești întâmpinat de un ecran care te informează că ai stat suficient pe Facebook, de exemplu. Sigur, poți ignora acel mesaj.
Sunt câteva schimbări și în detalierea consumului de baterie. Vezi detaliat ce aplicație consumă cel mai mult, și cât, dar și în ce zile e consumul mai mare. Totodată, poți vedea și cât ții ecranul activ și cât nu. Oricum, mult mai multe informații.
O altă schimbare notabilă și așteptată la fel de tare privește notificările. La acest capitol, Apple pare că e constant în urma Android. Cu iOS 12 mai reduce diferența.
Notificările sunt de acum grupate și poți controla și mai mult ce primești, când primești. Gruparea presupune că poți să ai și 100 de mailuri sau 1.000 de mesaje pe Instagram, dar toate acestea nu-ți umplu meniul cu notificări. Pe scurt, administrarea notificărilor a devenit mai bună.
Concurența cu Google și Android e sesizabilă și în aplicația pentru foto-video. Photos a devenit, odată cu iOS 12, un manager mai bun al conținutului. Ai foldere separate cu ce conținut ai tras, dar ai și o căutare mai eficientă. Mult mai eficientă. Alegi pe orașe, excursii, mașini, animale și multe altele. Ba chiar iOS 12 se duce până într-acolo încât să-ți facă niște prezentări video cu pozele tale. Da, e ca Google Photos.
Cu iOS 12 a fost îmbunătățit și Keychain. Acum, dacă primești coduri de autentificare în SMS, sunt preluate automat de tastatura Apple ca să le ai în aplicațiile în care vrei să te loghezi. Astfel, nu trebuie să mai memorezi coduri sau să schimbi între SMS și aplicație ca să vezi codul.
iOS 12 pornește și un trend necesar: actualizări automate. Fie că vorbim de versiuni care rezolvă probleme de securitate, fie de unele cu noutăți, actualizările automate au ajuns și pe iPhone.
Dacă te pasionează realitatea augmentată, ar trebui să profiți de iOS 12. Poți măsura obiecte, ba chiar e și aplicație preinstalată, sau te poți juca în rețea cu alții. Practic, te uiți prin camera unui dispozitiv către o masă goală și pe ecran apare o lumea fantastică. Sigur, depinde de aplicație. Totodată, arată că nimeni nu știe exact ce să facă pentru realitatea augmentată.
Apple a schimbat în iOS 12 și două aplicații preinstalate: cea de acțiuni și cea pentru înregistrări. Acum în Stocks poți să vezi fluctuațiile pe bursă, dar și știri pentru o anumită companie. În Voice Memos ai un design nou. Nu schimbă lucrurile prea mult, dar pare mai prietenoasă noua interfață. Schimbări de design, minimaliste, au fost făcute și în meniul de distribuire conținut.
Ce ar trebui să mai știi despre iOS 12
Per total, iOS 12 e o versiune care mizează pe performanța dispozitivelor, chiar dacă sunt și vechi. Apoi, îți transmite mesajul că ține la timpul tău cu Screen Time. Însă iOS 12 nu e versiunea revoluționară pe care o așteptai. Până la anul, iPhone rămâne, în linii mari, la fel ca până acum.
Neschimbarea aceasta a fost analizată, la începutul anului, de un fost director Microsoft. El a identificat de ce schimbările radicale lipsesc cu desăvârșire. Și e bine, dar e și rău.
Conform acestuia, sunt trei-patru piloni în orice discuție despre software, în special într-una în care e inclusă Apple: calitate, ritmul schimbărilor, funcționalități „versus” calitate, și inovație.
„Clienții nu sunt preocupați de așa ceva și asta e în regulă. Sunt atenți doar la ce-i interesează. […] Magia Apple presupune concentrare pe două audiențe, în general: utilizatorul final și dezvoltatorul, și tinde să ignore zona entuziaștilor, chiar și zona de suport”, a explicat Sinofsky.
„Ce se întâmplă cu un proiect care crește în timp e că procesele și abordările trebuie să fie regândite. Înseamnă că lucruri care se dezvolta într-un anumit ritm – cum ar fi decizii despre funcționalități, priorități, teste de integrare, perioada de lansare etc. – nu mai au același ritm”, a continuat fostul directorul Microsoft.
Astfel, după iOS 12 și o reîntinerire a telefoanelor mai vechi, Apple trebuie să ofere în iOS 13 niște noutăți marcante. Foarte probabil, vom vedea tăierea suportului pentru telefoane ca iPhone 6, SE sau chiar 6s. Oricum, asta vom vedea abia în iunie 2019. Până atunci, iOS 12 e aici și ar trebui să-l instalezi.