08 nov. 2018 | 16:30

Cât de des îți ignori prietenii de dragul telefonului

TEHNOLOGIE
Cât de des îți ignori prietenii de dragul telefonului
Shutterstock

Te-ai simțit vreodată prost pentru că vorbeai cu cineva, dar brusc acea persoană și-a scos telefonul și a început să te ignore deloc subtil? Probabil că da – și probabil că la fel de des ai făcut și tu asta.

Obiceiul de a-ți scoate telefonul când vorbești cu cineva se numește phubbing (de la phone snubbing). Oamenii îl practică în nenumărate situații – când sunt la ședințe la muncă, când sunt la cafenea cu prietenii, când iau cina cu prietenii, când sunt la cursuri, când sunt la întâlniri și când sunt în pat, alături de partener.

Profesorul Yeslam Al-Saggaf de la Charles Sturt University a realizat un studiu pe un eșantion de 385 de persoane din Australia pentru a afla cât de des își verifică aceștia telefoanele în situații sociale. Din totalul de participanți, 62% au recunoscut că își verifică telefonul când au o conversație față în față cu altcineva. Nici genul, nici mediul de proveniență – rural sau urban – nu a făcut vreo diferență în sondaj. Totuși, s-a dovedit că tinerii practică phubbing-ul mul mai des decât oamenii mai în vârstă. Mai trist de atât, persoanele în fața cărora oamenii aleg cel mai des să își scoată telefonul și să le ignor s-au dovedit a fi partenerii de cuplu.

După partenerii de cuplu, victimele phubbing-ului sunt prietenii apropiații, prietenii, frații și surorile, copiii, părinții, cunoscuții, străinii, alte rude, colegii, subordonații, bunicii, managerii și supervizorii, clienții. Este interesant să observi pe cine aleg oamenii să ignore de dragul telefonului și să cauți explicații pentru ordinea celor ignorați. S-ar părea că încă există o atitudine profesională la locul de muncă, din moment ce colegii, șefii și clienții sunt cele mai puțin ignorate persoane din listă.

Motivele pentru care oamenii practică phubbing-ul sunt variate. Participanții au ales dintr-o serie de răspunsuri standard, precum  „Îmi vine greu să mă distrez singur” și „Multe lucruri pe care le fac sunt repetitive și monotone”. Totuși, și alți factori ar mai putea juca un rol ar putea fi lipsa controlului de sine și obsesia de internet.

Oricum ar fi, data viitoare când cineva te ignoră pentru a sta pe telefon, e posibil să fie din cauză că te consideră un prieten apropiat – iar asta este cea mai înfiorătoare și tristă modalitate de a demonstra asta.