16 apr. 2018 | 13:30

Cea mai bună schimbare pe care ți-o aduce noul Gmail

ACTUALITATE
Cea mai bună schimbare pe care ți-o aduce noul Gmail

Noul Gmail, la care Google lucrează de ceva vreme, va aduce nu doar îmbunătățiri vizuale, ci și o serie de funcții noi și chiar utile.

În lunile următoare, ar trebui să ne așteptăm la un nou design al variantei Gmail pentru desktop, despre care am putea afla mai multe detalii odată cu Google I/O, conferința anuală a gigantului tech. Până atunci, însă, aflăm și pe canale ceva mai puțin oficiale despre noutățile introduse de aplicația de mail.

Noi informații ne arată că schimbările nu sunt doar ”de suprafață”, astfel că Google va aduce și funcții noi odată cu redesignul pentru Gmail. Cea mai importantă funcție nouă pe care o va aduce gigantul ar fi cea de ”Confidential Mode”, care pare să fie inspirată de postările de pe rețelele sociale, unde ai posibilitatea să publici mesaje temporare.

Acest mod confidențial pe care îl introduce Google va impune o serie de restricții mesajelor pe care le trimiți. Astfel, dacă vei trimite un email în acest mod, cel care îl primește nu va avea posibilitatea să îi dea forward, să copieze conținutul, să descarce vreun element din mail sau să printeze textul. Astfel de funcții ar putea fi utile dacă folosești Gmail la locul de muncă.

De asemenea, utilizatorii vor putea seta o dată de expirare pentru mesajele trimise, dar vor putea chiar să și paroleze mailurile cu conținut confidențial. Astfel, Gmail va aduce mai multă siguranță conținutului pe care îl trimiți sau pe care îl primești în cadrul platformei. Într-adevăr, funcțiile nu sunt neapărat noi, având în vedere că și Outlook are unele similare, dar niciodată nu strică o serie de îmbunătățiri, mai ales când vine vorba de Gmail, care este folosit la scară largă.