18 nov. 2018 | 16:23

Cum a ajuns să fie girafa un animal pe cale de dispariție

ACTUALITATE
Cum a ajuns să fie girafa un animal pe cale de dispariție

Girafele sunt unele dintre cele mai îndrăgite animale, dar, deși le adorăm, nu le protejăm. Naturaliștii ne spun că girafele încep să dispară încet, dar sigur.

Tot mai multe specii de animale sunt amenințate de extinderea populațiilor umane care distrug sau transformă habitatul natural. A venit, se pare, rândul girafelor să fie în pericol de extincție.

Dar, problema nu există de acum. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii a observat că numărul girafelor a scăzut cu peste 30% în doar câteva decenii. Dacă în 1985, în Africa au înregistrat cam 155.000 de exemplare, în 2015, numărul acestora scăzuse la 97.000 de exemplare.

Specialiștii spun că girafele sunt amenințate de extinderea populațiilor umane din mai multe regiuni ale Africii.

Cel mai bizar aspect al situației e că dispariția girafelor a fost ultima problemă pe care și-au pus-o naturaliștii și ecologiștii pentru că nu se așteptau să fie atât de vulnerabile. În tot acest timp, elefanții și rinocerii au fost principala grijă, dar, se pare că până și cel mai înalt animal terestru e copleșit de specia umană.

Un alt factor care a distras atenția de la extincția girafelor este că le întâlnești pretutindeni prin Africa. Alege orice safari și sigur ai să vezi măcar o dată câteva girafe pe nesfârșitele câmpii africane. Dar ele sunt puține și răspândite pe teritorii vaste.

Culmea ironiei: omul dă atenție atâtor detalii, dar exact cele mai mari animale de pe planetă îi scapă din observație.

Extinderea fermelor, a terenurilor agricole și a altor medii antropice afectează habitatul natural al girafelor. Împuținarea hranei duce la foamete și scăderea împerecherilor. În alte cazuri, girafele devin chiar ele surse de hrană pentru oamenii din Africa afectați la rândul lor de foamete din cauza conflictelor militare, genocidului, emigrării (nordul Kenyei, Somalia, Etiopia, sudul Sudanului). Girafa este un animal mare, dar curios, deci devine ușor victimă și poate hrăni un număr mare de indivizi umani.

Mult timp, s-a crezut că există patru subspecii de girafe, dar, organizația menționată mai sus a identificat nouă subspecii. Dintre acestea cinci se confruntă cu o scădere dramatică a populației. Doar una este stabilă, iar celelalte trei chiar prosperă.

Selecția naturală își spune cuvântul. În natură, doar cel mai puternic supraviețuiește. Cine nu se poate adapta, devine hrană pentru cei puternici. Și prăpădul omului asupra altor specii se numește adaptare (într-un fel). Cândva, noi eram cei mai slabi din natură. Azi, suntem pe cale nu doar să distrugem complet alte specii, ci chiar să o anihilăm pe a noastră.