VIDEO Gafa lui Dăncilă din Muntenegru a pus autoritățile pe jar
Într-o lume ideală, doamna premier Viorica Dăncilă ar trebui să știe numele capitalelor pe care le vizitează. Din păcate, în cadrul vizitei în Muntenegru, a spus că se bucură că a ajuns la Priștina, adică în capitala Kosovo.
Realist vorbind, este aproape imposibil ca Viorica Dăncilă să mai uimească vreun român cu gafele sale. Autoritățile din Muntengru au fost însă luate prin surprindere când premierul României nu a avut nicio idee legată de orașul în care se află. Din fericire, translatoarea a pus de la ea capitala corectă, dar clipul de mai sus va face istorie.
În mod uzual, doamna Dăncilă ne uimește cu inabilitatea ei de a vorbi corect limba română sau orice altă limbă străină. În cadrul vizitei efectuate în Muntenegru însă, gafele sale au dobândit proporții internaționale.
Aflată la Podgorica, în capitala Muntenegru, premierul României a participat la o conferință de presă alături de omologul ei autohton. Încercând să-și manifeste entuziasmul pentru această vizită cu un set de afirmații care nu au fost citite de pe foaie, a spus că se află în Priștina.
În contextul în care Priștina este capitala Kosovo, iar ea se afla la Podgorica, întregul set de circumstanțe a fost unul foarte penibil. Pe lângă faptul că s-a văzut la TV, tot evenimentul a fost transmis live pe Facebook, pe pagina oficială a guvernului de la Podgorica.
În mod uzual, astfel de conferințe rămân imortalizate pe rețeaua de socializare, dar autoritățile din Muntenegru au șters orice urmă a evenimentul de pe pagina sa de Facebook. Mai mult decât atât, în înregistrarea difuzată ulterior la TV, momentul în care face greșeala este trecut pe silențios.
Modul în care a fost ascunsă greșeala poate fi văzut în clipul de mai jos, începând cu minutul 6:03.
În contextul istoric al unor țări precum Kosovo și Muntenegru, greșeala făcută de Dăniclă este mai mult o ofensă gravă, decât o greșeală nevinovată, iar asta e cel mai grav.