Fotografiile colorizate cu refugiați germani din al Doilea Război Mondial
Situația refugiaților din Siria nu este prima de acest gen, dar se pare că cei mai mulți dintre noi au uitat istoria. Aici ți-am adunat câteva fotografii vechi, din al Doilea Război Mondial, care au fost colorizate și-ți prezintă o istorie pe care poate ai uitat-o.
Acum 70 de ani, europeni cu plete blonde fugeau spre orient, pentru a găsi libertate. Astăzi situația s-a inversat.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, zeci de mii de refugiați germani au avut aceeași soartă ca refugiații sirieni din zilele noastre. Pe atunci, ei nu căutau liniște în Europa. Ei căutau să fugă de aici și de ororile naziste.
În jurul anului 1944, Middle East Relief and Refugee Administration (MERRA) a început să deschidă tabere în Siria, Egipt și Palestina. Acolo, oamenii aveau siguranța că vor scăpa de război și de conflictele sângeroase. Astfel, oameni de toate vârstele și din toate păturile sociale și-au început călătoria către libertate.
Evacuarea lor a fost surprinsă în nenumărate fotografii. O parte din ele au fost colorizate recent de către Sanna Dullaway. Ele ne amintesc de cât de important este să îi ajutăm pe cei care caută siguranță și pace.
În momentul de față, Europa deja absoarbe un flux mare de refugiați din Siria, Afghanistan, Irak și anumite țări din Africa. În 2016, în jur de 65,6 milioane de oameni au fost forțați să își părăsească căminele din varii motive, de la războaie și până la violarea drepturilor omului.
Studiile cercetătorilor de la Columbia University sugerează că încălzirea globală ar putea să mărească, la rândul ei, numărul de refugiați care vin în Europa. Ei cred că cererile de azil vor crește cu 28% până la sfârșitul secolului.
[readmore]
Tehnologia ar putea să ne ajute să gestionăm situația. Mai exact, cercetătorii de la Stanford University și ETH Zurich au găsit un algoritm care să ajute în procesul de găsire a unui cămin pentru refugiați. Mai mult, ar putea să le găsească acestora slujbe. Algoritmul ar putea fi implementat de guverne și agenții fără costuri prea mari.
Mențiune: Cuvântul „colorizare“ nu există în limba română. Am ales să-l folosim, și vei mai găsi astfel de neologisme pe PLAYTECH, pentru că vocabularul limbii noastre e prea sărac și ține greu pasul cu importurile de cuvinte din engleză (mai ales).