16 mai 2018 | 13:08

Funcția prin care Facebook speră să atragă mai mulți tineri

ACTUALITATE
Funcția prin care Facebook speră să atragă mai mulți tineri

Mark Zuckerberg vrea să se asigure că tinerii sunt „în siguranță” atunci când stau pe Facebook. Astfel, Facebook a lansat o funcție care este destinată exclusiv adolescenților.

Aceasta se numește „Youth Portal” și este descrisă ca fiind un loc special dedicat adolescenților. Funcția va include reclame pentru diferite produse Facebook și postări de blog scrise de alți adolescenți. Bineînțeles, scandalul Cambridge Analytica și-a lăsat amprenta și asupra acesteia. Astfel, pe „Youth Portal” tinerii o să primească sfaturi de bază legate de securitate, dar vor avea și anumite limitări, care să facă toată experiența mai „sigură”.

Toate aceste eforturi sugerează că rețeaua vrea să pară că ia în serios siguranța celor mai tineri dintre utilizatori. În acest sens, portalul include și câteva informații legate de utilizarea datelor. „Facebook nu vinde conținutul sau datele dumneavoastră. Nu a făcut asta niciodată și nu se va întâmpla nici în viitor. Veți deține în continuare fotografiile și videoclipurile dumneavoastră”, menționează compania.

Cel mai probabil, părerile legate de această platformă vor fi împărțite. La prima vedere pare o inițiativă benefică, însă experiența pe care am avut-o cu Facebook ne-a învățat să nu luăm totul de-a gata. În același timp, platforma dedicată adolescenților poate să fie doar o modalitate de a-și spăla păcatele după scandalul datelor.

S-ar putea să nu știm niciodată de ce Facebook a ales săptămâna aceasta să lanseze funcția dedicată tinerilor, dar este clar că vrea să elimine „mitul” că este un loc nepotrivit pentru adolescenți.

Din păcate, trecutul nu sprijină prea tare acest demers al Facebook. De exemplu, aplicația Messenger Kids este una destul de controversată și a atras critici din partea părinților și nu numai. De asemenea, Messenger Kids a ridicat probleme legate și de confidențialitatea datelor, iar unii sunt îngrijorați că tinerii sunt expuși abuzurilor din mediul virtual.