Facebook e gaura neagră a tot ce suntem noi și nu asta e surpriza

Facebook este gaura neagră din viața ta. Îți pierzi ore bune din viață, fără ca măcar să-ți dai seama. Totodată, este o bază de date incredibilă de profiluri psihologice și sociale per utilizator.

[related]

Profilul de Facebook spune multe despre cine ești și ce ești. Despre ce faci și cum faci. Despre unde mergi și de unde vii. Despre trecut, prezent și viitor. Da, cumva informațiile sunt lăsate acolo mai mult sau mai puțin conștient. Transparența asta acceptată cu atât de multă lejeritate e benefică și nu prea.

Facebook are peste un miliard de utilizatori, în toată lumea, și Cambridge Analytica n-a avut nevoie decât de câteva zeci de milioane ca să exploateze datele. Datele sunt noul aur, ai putea spune, tocmai de aceea tu ești singurul responsabil de ele. Corporațiilor mamut n-o să le pese niciodată mai departe de următorul trimestru, următorul bilanț.

Reacția pe care au avut-o doi americani când au văzut pentru prima oară Casa Poporului: “Sper ca România să nu distrugă toată arhitectura comunistă”

Ce să adaugi în fasolea bătută de post la final pentru a rămâne cremoasă mai multe zile

Eu am ajuns pe Facebook în urmă cu aproape 10 ani. În acest deceniu, mi-am dat seama că este mai mult decât o rețea socială, cu tot ce-i bun și rău din asta.

Facebook mi-a definit adolescența

Prima interacțiune cu Facebook a fost undeva prin clasa a șasea. La 13 ani, eram cât de cât „legală” pe rețeaua asta, aveam vârsta necesară. Facebook era subiectul tuturor pauzelor, cum probabil Yahoo Messenger sau Hi5 au fost pentru cei mai mari decât mine.

Mi se părea puțin trist, pentru că abia primisem calculator și încă încercam să mă obișnuiesc cu cele două.

M-am conformat și am trecut la Facebook. E ceea ce în prezent se numește FOMO (fear of missing out; trad.: teama de-a nu fi parte din ceva).

În timpul unei ore de TIC, la școală, mi-am făcut cont pe Facebook. După ce am trecut de câteva momente penibile – în care colegul de bancă mă iniția într-ale Facebook-ului – am aflat că îmi trebuie o poză de profil. Ții minte camerele foto ale telefoanelor din urmă cu zece ani. Erau jalnice. La fel a fost și prima mea poză de pe Facebook.

Pentru mine, Facebook e cartea de vizită digitală a fiecăruia. Asta pentru că îmi dau seama de multe lucruri despre o persoană – pe care nu am întâlnit-o niciodată IRL (in  real life) – fără prea multe bătăi de cap. Și nu, nu pentru că am un har sau un talent. Cu câteva conexiuni pe care le faci după câteva informații pe care le citești, vezi, asculți din conținutul de fiecăruia, ești capabili să ai un portret, fizic și psihologic, al fiecăruia.

Spune-i cum vrei: jurnal, lume reală, sursă de agățat sau platformă de socializare. În orice caz, există diverse alte motive pentru care oamenii folosesc și se folosesc de Facebook.

Poate mi-a luat mult sau puțin, dar la o concluzie despre Facebook mă întorc mereu: prima impresie contează

Cum ești pe Facebook în funcție de obiceiurile tale

Pe Facebook, totul e transparent (mai puțin atunci când faci tu eforturile necesare ca să ții totul sub control). Tot ce faci e mai puțin asumat și, fără o memorie constantă a lucrurilor (on this day apare doar din când în când) nu te simți atât de responsabil.

De la muzica pe care o apreciezi și distribui la preferințele de jocuri, publicații, alte site-uri, totul e la vedere și cineva poate afla multe despre tine dacă depune puțin efort.

Facebook, deloc surprinzător, funcționează pe stereotipuri. Pozele sunt cele relevante, apoi videourile și aprecierile.

În mare, dacă pot spune că am experiențe pe Facebook, activitatea o clasific în trei mari categorii. Dacă postezi zilnic poze cu tine, ai două variante: fie îți place să fii în centrul atenției, fie suferi de neatenție. Sau nu prea ai încredere în tine, așa că ai nevoie de o confirmare, pe care o primești prin like-uri sau comentarii.

Dacă dai check-in în fiecare loc în care ajungi, să fim serioși, o faci pentru atenție. Un fel de „ce faceți, prăduitorilor? Tot acasă, tot acasă?”. E OK, toți dăm check-in. Nu e OK când ajungi să dai când ești la mall, de exemplu. Mai ales dacă e cel din orașul tău și nu unul din Honolulu.

Dacă distribui orice poză care ți se pare amuzantă, de genul „Știi că ești… dacă…”, înseamnă că te plictisești. Grav. Aaa, iar dacă distribui „amenințări”, de genul „Trimite această poză, că dacă nu, o să ai zece ani de ghinion”, înseamnă că nu au avut destul tip să te bucuri de Yahoo Messenger. Ori că pui botul la orice prostie de pe net.

Scurt exercițiu de imaginație: ce transmite Facebook despre tine

N-am la dispoziție servere de analiză a tuturor datelor. N-am nici pentru mine așa, sa-mi iau la verificat tot conținutul, dar am structurat ce am văzut la ceilalți câteva stereotipuri și direcții în care societatea se dezvoltă.

Pui poze cu ochelari de soare în casă. Dacă ai rămas fără tavan, să spunem că ești scuzat. Dar dacă afară plouă, lumina din cameră e difuză, iar tu te accesorizezi cu ochelari pentru poză, nu ești cool sau „șmecher”. Deloc chiar. E prostie. În mare, când văd astfel de fotografii, eticheta pe care o pun e de țăran. Nu, nu țăran pentru că ești de la țară. Astfel, fie tratezi problema la mișto – pui o poză la caterincă – fie nu ți-a spus nimeni că nu e ok.

Pui poze la care nu te poți abține fără să scrii câteva rânduri. OK. Problema nu e că pui descriere. E vorba de descrierea pe care o pui. Nu e OK să ai ai un selfie făcut în oglinda de la baie, iar descrierea ta să te trimită la Cioran. Nu o să creadă nimeni că, în acele momente, contemplezi la nemurirea sufletului. Și e și penibil.

Unele studii au arătat că persoanele care postează pe Facebook subiecte intelectuale și nu arată ca atare – nu e mediu, nu e postură sau chiar nu e față (da, uneori fața te dă de gol) –  sunt introvertiți. Frumos spus.

Dacă ai avut un shooting foto, de pe urmă căruia ai rămas cu 50 de fotografii cu aceleași haine, același cadru, aceleași unghiuri, dar mai miști puțin din cap, nu e nevoie să le pui pe toate pe Facebook. E OK, am prins ideea.

Trebuie menționat că tot la această categorie intră și cei care postează un întreg album, cu cel puțin 30 de fotografii. Faci cum vrei, dar când nu vin like-urile, e cumva evident de ce nu.

Pui câteva poze cu partenerul tău. Foarte frumos. Pui poze peste poze cu partenerul tău, nu mai e. OK, am înțeles, dragostea e mare – de cele mai multe ori doar pe Facebook – declarațiile de dragoste curg fără număr și nu-ți mai încapi în papuci de fericire. Fie nici tu nu crezi în relația pe care o ai, dar vrei ca lumea să o facă, fie nici ție nu-ți vine să crezi că ai o relație, fie încerci ca ea să pară mai mult decât e, fie, fie, fie.

Există studii care afirmă că persoanele care postează frecvent poze cu partenerul lor au o stimă de sine scăzută. Că e așa, că nu e așa, cine suntem noi să ne dăm cu presupusul.

Pui poze de la sală, plin de mușchi, neapărat la bustul gol și transpirat. Nu e bine pentru imaginea ta, chiar dacă intenția ta, tocmai, este să-ți faci o imagine bună în lumea Facebook-ului. Pari cocalar și nu din ăla care ascultă manele.

La fel, alte studii au concluzionat că cei care postează deseori fotografii cu diete, de la sală și cu realizările pe care le-au atins, sunt narcisiști. Eu cred, însă, că se dau mari că sunt narcisiști.

Îți moare o rudă, iar primul lucru pe care îl faci este să-ți schimbi poza de profil cu una de doliu. Imediat după asta scrii câteva rânduri, ca toți prietenii tăi să vadă cât de mult suferi. Bineînțeles, majoritatea celor care îți citesc textul vor comenta cu „condoleanțe”, „cine a murit” sau „Dumnezeu să-l ierte”.

Să mă ierte pe mine Dumnezeu, dar nu cred că moartea cuiva este cel mai „uman” subiect prin care să fii în centrul atenției, să fii compătimit și altele. Aia nu se numește suferință. E un circ ieftin, care prinde, nu zic nu.

Facebook nu arată tot ce ești tu, ci ceea ce lași să fii

În orice caz, există destule astfel de exemple prin care Facebook promovează multă prostie. Nu Facebook în sine. Bunica avea o vorbă: „Mare e grădina Domnului și mulți proști intră-n ea”. Cam despre asta e vorba.

[related]

Ce am înșirat până aici nu-i nici pe departe un text prin care să fac mișto de oameni și obiceiurile lor pe internet. Firesc, există libertate deplină și fiecare o folosește așa cum crede. În prea puține cuvinte am încercat să înțeleg eu Facebook mai bine, în timp ce încerc să-l rezum pentru tine, cel care ai ajuns la textul acesta.

Nu ți se pare fenomenal cât de bine putem fi cunoscuți printr-un simplu site? Este un site care, de când există, n-a schimbat radical nimic la cum funcționează, deși noi ne schimbăm și avem alte pretenții. Și, în egală măsură, suntem dispuși să rămânem la fel.

[readmore]

Poate Cambridge Analytica a exploatat datele ca să plaseze reclame și, mai ales, mesaje în favoarea unuia și altuia. Mulți se uită la această companie ca la un dușman, dar mai degrabă aș spune că era previzibil să se întâmple așa ceva. Punem fără limită pe Facebook ca și când nu există mâine fără un număr de like-uri. Din toată această goană după popularitate nu cred că dăm gratis neapărat date, ci particularități ale fiecăruia.

Imaginează-ți puțin schema: dintr-o masă oricât de mare (sau de mică) de utilizatori, poți profila atât de bine, cât să nimerești preferințe individuale. E fenomenal. Și e, în egală măsură, abia începutul a ceea ce vor reprezenta aceste bazine digitale de date.

Conținutul articolelor din secțiunea Opinii reprezintă strict opiniile autorilor textelor și nu reprezintă neapărat poziția oficială a PLAYTECH.ro.