Facebook Lite ajunge pe iPhone: e mai rapidă și consumă trafic mai puțin
Facebook Lite a fost o aplicație exclusivă pentru posesorii de terminale cu Android, de aproximativ trei ani. În această toamnă, pentru prima oară, a ajuns pe iPhone.
Facebook Lite a fost lansată pentru prima oară în 2015. Aplicația a făcut valuri printre posesorii de Android pentru că nu făcea compromisuri semnificative pe partea de funcționalitate, dar ocupa o cantitate de spațiu semnificativ mai mică pe terminal și genera un trafic de date redus.
Înaintea disponibilității globale, a început să fie distribuită inițial în țările aflate în curs de dezvoltare, pentru că cele mai multe telefoane de acolo au o configurație hardware lentă. În plus, abonamentele de date sunt scumpe, iar ideea de trafic nelimitat pe mobil este un mit. Ca referință, utilizatorii de Android din țări precum Statele Unite sau Regatul Unit au avut de așteptat până în 2018 pentru a experimenta varianta mai eficientă a celei mai vicioase aplicații din secolul 21.
După 3 ani în care ai putut experimenta Facebook Lite doar pe Android, progrămelul cu pricina a ajuns în AppStore și poate fi instalat pe iPhone. Pentru că trebuie să treacă printr-o serie de teste înainte să poate fi instalată din fiecare colț al mapamondului, procesul de propagare va fi probabil destul de lent. În prima etapă, versiunea Lite de Facebook poate fi instalată pe iOS dacă te afli în Turcia.
Dintr-un punct de vedere, cei de la Facebook aplică pe iPhone aceeași rețetă pe care au optimizat-o în cazul distribuției de Facebook Lite pentru Android. Primele pe listă sunt țările aflate în curs de dezvoltare. Ca urmare, vei fi nevoit să mai aștepți câteva luni sau poate chiar un an, înainte să-ți instalezi varianta de vis a Facebook pe terminalul tău Apple.
Ca să înțelegi mai ușor diferența între cele două programe, ultima versiune standard de Facebook pentru iPhone are 316 MB, iar versiune Lite ocupă doar 5 MB. Ca urmare, nu ar trebui să vină ca o surpriză consumul redus de energie.