24 oct. 2018 | 20:06

Când inaugurează Elon Musk cel mai ambițios proiect de transport

ACTUALITATE
Când inaugurează Elon Musk cel mai ambițios proiect de transport
Elon Musk

Tunelul de transport rapid care traversează prin subteranul Los Angeles, realizat de Boring Company, una din companiile înființate de Elon Musk, se va deschide pe 10 decembrie.

Hyperloop e planul ambițios al lui Elon Musk de-a revoluționat transportul pe pământ. Va fi de mare viteză, pe sub apă și pe sub pământ. Tocmai pentru transportul pe sub pământ a fondat compania Boring.

În noaptea de după deschiderea din 12 decembrie, curioșii vor putea să circule în tunel pe gratis, după cum a anunțat Musk pe Twitter.

Tunelul are doar 3,2 kilometri și trece pe sub cartierul general SpaceX din Hawthorne, California. Este mai mult un demo al unui sistem public de transport, care va transporta pasagerii și vehiculele în subteran, pe niște platforme electrice autonome, denumite „patine”.

Acele patine ar putea, teoretic, să transporte între 8 și 16 pasageri sau un vehicul de un pasager, la viteze de 250 de kilometri pe oră. Și, pentru că nu se putea altfel, va arăta destul de futurist, dacă e să ne luăm după tweet-urile lui Musk.

În vară, Musk a arătat lumii cum ar arăta o Tesla Model S în acest tunel. Recent însă, au început să circule bănuieli legate de faptul că tunelul nu va fi suficient de lat pentru acel model de vehicul electric, după cum arată The Guardian.

Boring Company a anunțat că va construi tunelul de transport în Los Angeles, în ideea de a le ușura transportul fanilor echipei de baseball Dodger de la Los Feliz sau East Hollywood către terenul de baseball în numai patru minute, pentru doar un dolar.

Dincolo de acest proiect, Musk își dorește să conecteze New York City și Washington DC printr-un sistem tip hyperloop subteran. Administrația lui Donald Trump a încurajat ideea, rămâne de văzut în cât timp va fi pusă în practică. Hyperloop va fi dependent de Boring, pentru că trenurile celui dintâi vor circula prin tunelurile celui din urmă.

Musk crede că tunelurile subterane sunt răspunsul la problema traficului extrem de aglomerat din anumite orașe. Mai mult, el a spus că tehnologiile lui sunt mai rapide decât cele tradiționale când vine vorba de săparea unor noi tunele. Cu toate astea, experții în transport au încă dubii cu privire la Musk și la metodele lui.