09 oct. 2018 | 17:30

Primul dependent de Netflix a fost băgat la „reabilitare”

ACTUALITATE
Primul dependent de Netflix a fost băgat la „reabilitare”

Am ajuns și aici și avem primul dependent de Netflix care s-a dus la o clinică de reabilitare.

Probabil că ți s-a întâmplat și ție să stai ore în șir în fața televizorului cu un serial mai bun sau mai prost pe care l-ai găsit pe Netflix. Un indian a reușit să sară calul și a decis că are nevoie de ajutor. El petrecerea în jur de șapte ore zilnic cu serialele și filmele de pe platformă. Eu mă întreb la ce se tot uita el, având în vedere că show-urile bune (ce pot fi urmărite) de pe platforma de streaming le poți numără pe degete.

Bărbatul de 26 de ani era dependent de Netflix de peste șase luni. Comportamentul acestuia l-a făcut să se simtă obosit, să-l doară ochii și să-i strice ritmul normal de somn.

Doctorul Manoj Kumar Sharma, șeful clinicii, a declarat că privitul pe Netflix (binge watching) l-a făcut pe pacient să uite de grijile sale în vremea când era șomer. „De fiecare dată când simțea o presiune din partea familiei să câștige un ban sau când vedea un prieten că duce o viață bun el se uita la seriale continuu. Era o metodă de escapism. El putea să uite de problemele sale”, spune doctorul.

Este clar că oamenii petrec foarte mult timp pe Netflix, serviciul de streaming a ajuns să fie cel mai important contributor la volumul total de trafic de tipul download-ului, de pe internet. De asemenea, datele companiei arată că, în medie, un utilizator petrece 50 de minute pe zi pe Netflix.

Pentru ca nu să nu cazi în aceeași capcană, doctorul Sharma îți recomandă să eviți să folosești tehnologia ca să eviți problemele tale. Ușor de zis, greu de făcut.

Consumul excesiv de tehnologie a devenit o problemă și mai mulți jucători realizează unelte care să te ajute să monitorizezi mai bine consumul.

Pe Android și pe iPhone poți vedea cât timp ai petrecut și în ce aplicații, dar și să-ți impui limite, iar acum YouTube îți trimite un avertisment că ar trebui să faci o pauză atunci când ai urmărit prea multe clipuri video.