11 iun. 2018 | 12:01

Dacia electrică pe care n-o poți conduce în România

ACTUALITATE
Dacia electrică pe care n-o poți conduce în România
Overdrive

Dacia a promis o mașină electrică în 2018. Încă nu-i oficială, dar până atunci poți să vezi un model deja disponibil și ajuns pe străzi.

Dacă ai vedea această mașină pe străzi, ți-ar aduce instant aminte de prima versiune de Dacia Logan. Doar că designul e la fel. Motorul e de generație nouă, e electric. Mașina poate fi încărcată în două ore pentru circa 140 de kilometri de autonomie și are un preț de sub 13.000 de euro. Deci, de ce arată ca o Dacia Logan, e electrică, dar nu e prin România sau Europa?

Ei bine, mașina aceasta se numește, oficial, Mahindra e-Verito și a fost lansată în India. Arată ca o Dacia Logan, prima versiune, pentru că producătorul are licență de la Renault. În fapt, Mahindra a fost partenerul francezilor pentru lansarea Dacia Logan în India. Doar că vânzările au fost proaste, așa că Renault a ieșit.

Mahindra a continuat însă în lumea auto, iar licența de Logan a folosit-o pentru modelul Verito Sedan (fix Dacia care a fost lansată în România în 2004) și e-Verito, versiunea electrică.

Primul model pe care compania l-a lansat e, ei bine, electric și cam atât poate fi spus de bine. Spre deosebire de Dacia Logan din România sau Europa, n-are airbaguri, ABS, ESP, radio sau închidere centralizată. Sigur, pot fi adăugate de către cei care sunt dispuși să plătească mai mult. Dar mașina este electrică, astfel că economia de combustibil poate justifica investiții în alte echipări.

Cât de puternică e această versiune de Dacia electrică

Dacia Logan electrica

Motorul de pe această versiune de Dacia electrică e de 72 de volți, cu o putere de 30,5 kW, un cuplu maxim de 91 Nm, alimentat de o baterie de 17 kWh, care se încarcă în priză standard, de 2 kW, în opt ore și 45 de minute sau în priză de 10 kW, într-o oră și 45 de minute. Din păcate ce nu livrează mașina e autonomie. Are aproximativ 1,7 tone și cu un „plin” ajunge la circa 110 kilometri. Viteza maximă este de 86 km/h, conform producătorului.

Pe baza acestor specificații îți dai seama repede că nu-i chiar mașina electrică de vis pe care poate o voiai. Spre deosebire de modele ca Renault Zoe, eșuează atât la autonomie, cât și la putere. Este însă electrică, cum ziceam, și pentru o țară ca India poate fi un plus.

Partea proastă e că planul Mahindra e puțin dat peste cap de problema cu alimentarea în India. Conform Business Today, țara a dat puțin înapoi de la planul inițial – 10.000 de mașini electrici până în martie 2018 – și a mutat data pentru anul viitor. Asta pentru că nu sunt suficiente stații de alimentare și nu pot fi construite suficient de repede.

Altfel, Mahindra o duce bine, cât de cât. În februarie 2018, publicația First Post informa că a vândut 1.000 de masini către un operator din India. A fost cea mai mare comandă pentru mașinile sale electrice.