28 iul. 2018 | 14:56

Cum ar putea funcționa agricultura pe Marte și de ce e importantă

ACTUALITATE
Cum ar putea funcționa agricultura pe Marte și de ce e importantă

Viitoarele misiuni care vor duce oameni pe Marte sunt deja în curs de pregătire, dar rămâne o întrebare – ce vor mânca oamenii pe Marte, în cazul unei colonizări a planetei roșii?

Recent, s-a descoperit că pe Marte se află apă, iar asta mărește posibilitatea de a cultiva legume pe Marte. Totuși, agricultura nu are nevoie doar de apă pentru a fi o opțiune fezabilă.

Dacă ar fi să cultivăm plante pe Marte, ar trebui să recreem, în mod artificial, condițiile în care plantele se dezvoltă pe Pământ. Spre deosebire de planeta noastră, unde solul este umed și bogat în nutrienți și microorganisme, Marte are un sol extrem de arid, care conține chimicale toxice pentru oameni.

Mai mult, apa care se găsește pe Marte există, de obicei, în formă solidă, iar presiunea atmosferică joasă o face să fiarbă la numai cinci grade Celsius.

O posibilitate ar putea fi biologia sintetică. Aceasta combină ingineria, știința ADN-ului și știința computerelor, pentru a oferi funcții noi și îmbunătățite organismelor vii. Cu ajutorul biologiei sintetice, am putea crea lanuri de plante pe Marte.

Pentru acest lucru, ar fi nevoie să se construiască o fabrică biologică. Acolo, design-urile biologice de plante ar fi testate în condiții marțiene simulate. Cu ajutorul biologiei sintetice, procesele de fotosinteză și fotoprotecție ar fi îmbunătățite, la fel ca toleranța plantelor în fața secetelor și a frigului.

Mai mult, folosirea de microbi ar putea detoxifia și îmbunătăți solul marțian.

Pentru noi, cei de pe Pământ, posibilitatea de a cultiva plante pe Marte ar fi o veste extrem de bună. Populația lumii crește, iar odată cu ea crește și nevoia de mâncare. Pentru a rezolva această problemă, trebuie să mărim productivitatea agriculturii de pe Pământ, dar fără să afectăm mediul înconjurător în mod negativ – o provocare dificilă, de altfel.

Dacă am putea cultiva plante pe Marte, acesta ar fi un pas în față atât pentru binele mediului înconjurător, cât și pentru colonizarea planetei roșii.