Cum se scrie corect? Aplicații și site-uri care să-l ajute pe ministrul Educației
Limba română nu este punctul forte al multor români, chiar și în cazul celor aflați în funcții înalte, cum ar fi cea de ministru al Educației. România are din 29 ianuarie un nou guvern și miniștrii par certați cu limba română.
Valentin Popa a fost ironizat până acum pentru că a folosit cuvântul „pamblică”, aceasta fiind forma incorectă. Nu este nici primul, nici ultimul politician care să greșească, dar în cazul lui e un pic mai grav. El este rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava din primăvara anului 2012. Și dacă tot a avut un debut atât de „furtunos”, urmează un mandat mai lung sau mai scurt în care cu siguranță ne va „bucura” și cu alte cuvinte.
Dacă școala nu a reușit să își spună cuvântul în privința regulilor gramaticale, anumiți oameni vor să schimbe acest lucru. Astfel, au apărut tot felul de site-uri și de aplicații pentru telefon menite să îmbunătățească nivelul de cunoștințe gramaticale ale românilor.
Site-urile sunt varianta old-school, à la anii 2000, dar sigură. Ele te vor ajuta negreșit, indiferent de nelămuririle pe care le ai.
diacritica.wordpress.com
Site-ul acesta este dedicat exclusiv nelămuririlor gramaticale ale limbii române. Pe el vei afla dacă se spune „majoritatea are sau majoritatea au„, dar și răspunsul la întrebarea misterioasă „doar sau decât?„.
limbistraine.eu
Acest site cuprinde o colecție de nelămuriri gramaticale din mai multe limbi – engleză, portugheză, ebraică, rusă, precum și română. Este construit pe principiul „sfatul zilei”. Tratează confuzii de tipul „căpșune sau căpșuni” și „niveluri sau nivele„.
plagiarisma.net
Site-ul de față este un corector gramatical online gratuit, atât pentru limba română, cât și pentru limba engleză. Tot ce trebuie să faci este să introduci textul, să alegi limba acestuia și să apeși pe butonul „Ortografia corectă”. Corectorul are uneori și scăpări, așa că trebuie să fii atent.
Când vine vorba de aplicații, oferta nu este foarte bogată, dar există. Ele sunt varianta mai rapidă, pentru cei care nu au răbdare să caute pe site-uri.
Cum se scrie?
Aplicația aceasta este ca un DOOM de buzunar. Este de departe cea mai de succes aplicație de acest tip din România. Interfața este foarte simplă și tot ce trebuie să faci este să pui întrebări de genul ”a creea sau a crea”. Poți găsi aplicația în Play Store pentru Android.
Teste de gramatică
Această aplicație a apărut ca rezultat al unui proiect școlar. Scopul ei este să te ajute să îți îmbunătățești vocabularul și cunoștințele gramaticale. Se prezintă sub forma unui joc, în care trebuie să răspunzi la întrebări care îți testează gramatica. Progresul este măsurat de puncte și niveluri. Dacă te interesează, găsești aplicația aici, în Play Store
Română 10 Gramatică
Cu ajutorul acestei aplicații, vei avea acces la aproape orice informație legată de gramatică. Ea cuprinde definiții, observații generale, observații importante, exemple și aplicații practice. Poți descărca aplicația de aici, din Play Store,