Cum marchezi mesaje pe WhatsApp și le salvezi pentru totdeauna

de: Alexandru Puiu
29 07. 2018

Dacă pierzi foarte mult timp pe WhatsApp și ai foarte multe conversații importante, ar fi bine să găsești o cale să le salvezi pe cele mai relevante. În prima etapă, ar fi ideal să știi cum marchezi mesaje pe WhatsApp pentru a le arhiva precum bookmark-urile din browser.

Dintr-un punct de vedere, volumul de funcții avansate din WhatsApp este incredibil. Aproape că nici nu contează faptul că nu le folosești pe cele mai multe dintre ele, iar de existența altora nu ai auzit niciodată. Din acest motiv, ar fi bine să mai citești câte un tutorial precum el.

De această dată, voi detalia cum marchezi mesaje pe WhatsApp și la ce te ajută o astfel de funcție. La baza, ideea din spatele acestei opțiuni are legătură cu salvarea unor mesaje importante din mijlocul unei conversații pentru a le găsi mai ușor.

După marcarea lor, sunt centralizate într-un singur loc și le poți identifica rapid. Printr-un singur tap, le vezi din nou în mijlocul conversației. De acolo le poți redirecționa fără probleme sau, în mod evident, le poți șterge.

Conceptul de marcare al unui mesaj în WhatsApp implică asocierea unei steluțe. Ține degetul apăsat câteva momente pe un mesaj primit sau expediat, pe o poză sau un clip, o carte de vizită sau un fișier oarecare. După câteva momente, te vei confrunta cu un meniu contextual. Înaintea tuturor opțiunilor pe care s-ar putea să le cunoști, apasă pe steluță.

Mesajele marcate cu steluță se gâsesc în secțiunea de Setări a aplicației WhatsApp.

Pe iPhone, o găsești în colțul din dreapta jos, pe Android, a fost ascunsă în colțul din dreapta sus. Detaliile de fond contează însă mai puțin, Important este că te vei confrunta în scurt timp cu o secțiune intitulată mesaje marcate. După un tap, vei vedea toate mesajele cărora le-ai asociat o steluță în trecut.

Un tap în partea dreaptă a unui mesaj te duce la locul său din conversația originală în care l-ai găsit. Dacă ții câteva momente degetul apăsat pe el, îl vei putea redirecționa sau șterge. Tot de acolo, poate fi anulat marcajul.