04 dec. 2018 | 18:00

Cum dezactivezi iMessage și de ce este foarte important să o faci câteodată

ACTUALITATE
Cum dezactivezi iMessage și de ce este foarte important să o faci câteodată

Dacă ești utilizator de iPhone și întâmpini probleme cu expedierea mesajelor sau te-ai decis să treci la Android, e foarte important să știi cum dezactivezi iMessage.

Cu ajutorul iMessage, Apple a creat una dintre cele mai populare aplicații de chat de pe întregul mapamond. O alternativă perfectă pentru SMS-urile clasice, iMessage este folosit de către majoritatea posesorilor de iPhone, indiferent dacă îți dau seama sau nu. În momentul în care ai expediat un aparent SMS și este afișat pe un fond albastru în loc de verde, înseamnă că a fost iMessage, iar interlocutorul tău are iPhone.

Există însă circumstanțe în care iMessage nu funcționează perfect și s-ar putea să te confrunți cu o situație în care mesajele tale nu ajung la destinatar. De asemenea, s-ar putea să vezi o bulină cu textul mesaj eșuat în dreptul unui SMS expediat. Este bine să înveți cum dezactivezi iMessage și în momentul în care vrei să treci de la iPhone la Android. Nu de alta, dar atunci, o posesor de iPhone ți-ar putea trimite un iMessage și, pentru că nu ai dezactivat funcția cu pricina în prealabil, nu-l vei primi.

Există două mijloace prin care poți dezactiva iMessage. Prima se aplică în cazul în care te mai afli încă în posesia unui iPhone sau iPad. Atunci, trebuie să intri în Configurări sau Settings, la secțiunea Mesaje, la fel ca în captura de ecran de mai jos. Debifează iMessage în partea de sus a ecranului și așteaptă câteva secunde.iMessage dezactivat

Dacă nu mai ai un iPhone sau iPad în posesie, iar prietenii ți-au confirmat că îți trimit mesaje și nu le primești, singura posibilitate este să dezactivezi iMessage de pe site-ul dedicat acestui proces.

Accesează adresa selfsolve.apple.com/deregister-imessage. Alegeți steagul țării noastre din partea de jos a paginii și tastează-ți numărul de telefon fără 0 la început. Fă un click pe Send Code. În câteva momente, vei primi un SMS pentru a confirma că te afli în posesia numărul pe care vrei să-l scoți din baza de date iMessage. Tastează codul de șase cifre în câmpul ”Enter Confirmation Code” și apasă pe Submit.

iMessage dezactivat fără iPhone

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele