Dovada că Australia a fost odată parte din America de Nord

Dovada că Australia a fost odată parte din America de Nord
Nicoleta Apostol
07:23 29.01.2018

Geologii, și mare parte din populația lumii, tind să creadă că în urmă cu miliarde de ani configurația continentelor era foarte diferită.

Acum, cercetătorii au descoperit o serie de pietre care arată un lucru surprinzător: o parte din Australia ar fi putut fi, odată, conectată cu o parte a Canadei pe continentul nord-american, în urmă cu aproximativ 1,7 miliarde de ani.

De fapt, descoperirea că cele două continente au fost odată legate nu este una surprinzătoare. Speculații au tot existat începând cu sfârșitul lui 1970, când o lucrare propunea o astfel de legătură. Totuși, lucrarea nu a fost prea luată în serios și asta pentru că nu existau date care să spună locația exactă a conexiunii și când a avut loc ea, cu aproximație.

Stâncile găsite în Georgetown, un mic oraș cu doar câteva sute de locuitori din nord-estul Australiei, sunt diferite față de restul pietrelor de pe continent. În schimb, ele sunt asemănătoare cu rocile găsite în Canada. Această descoperire neașteptată, conform cercetătorilor de la Universitatea Curtin, Universitatea Monash și Studiul geologic Queensland din Australia, dezvăluie ceva despre compoziția vechiului supercontinent Nuna.

„Aceasta a fost o parte critică a reorganizării globale continentale când aproape toate continentele de pe Pământ s-au adunat pentru a forma supercontinentul numit Nuna”, spune doctorandul și cercetătorul Adam Nordsvan.

Ultima dată când continentele au fost atât de apropiate a fost în timpul supercontinentului Pangea, în urmă cu 175 de milioane de ani. Înainte de Pangea, însă, planeta a trecut printr-o serie de alte supercontinente, unul dintre ele fiind Nuna, numit și Columbia, care a existat cu aproximativ 2,5 miliarde de ani în urmă.

Echipa a ajuns la o concluzie după ce a analizat datele noi privind câmpurile sedimentologice existente atât în Georgetown, cât și în Mount Isa, un alt orășel îndepărtat din nord-estul Australiei. Conform cercetării, când Nuna a început să se descompună, Georgetown a rămas permanent blocat în Australia.

Oamenii de știință spun că acest lucru a provocat actualul model care sugerează că regiunea Georgetown face parte din continentul care a devenit Australia.

loading...