FOTO – Cum arată viața în cel mai rece oraș de pe planetă

FOTO – Cum arată viața în cel mai rece oraș de pe planetă
George Stanciu
11:51 16.01.2018

Dincolo de cei doi poli binecunoscuți, Pământul are și un pol urban al frigului; nu ar trebui să te mire că cel mai rece oraș din lume este în Rusia.

Rusia este cea mai mare țară din lume, iar mare parte din suprafață se găsește în zone friguroase ale planetei. Dacă n-ar fi Siberia, Rusia ar fi o țară obișnuită, având în vedere că zona reprezintă aproximativ 77% din suprafața statului. Dincolo de toată pustietatea întinsă pe milioane de kilometri pătrați, în Siberia sunt și o mulțime de orașe.

Unul dintre acestea e și cel mai rece oraș din lume, Oimiakon. Aici trăiesc aproximativ 500 de oameni, iar în anii 1920 și 1930, așezarea era un popas pentru crescătorii de reni. Aceștia se adunau în această zonă deoarece există mai multe izvoare termale. De aici se trage și numele orașului, care se traduce ”apa care nu îngheață”.

Recent, a fost atât de frig în Oimiakon, încât un termometru electronic a cedat după ce a ajuns la temperatura de -62 de grade Celsius. Stația meteo de la polul frigului a înregistrat -59 de grade Celsius, dar localnicii spun că temperaturile înregistrate de ei au ajuns și la -67 de grade Celsius. Temperatura e cu aproximativ un grad mai mare decât cea mai joasă temperatură dintr-o așezare permanentă de pe planetă.

Recordul a fost stabilit tot aici, în 1933. Atunci, au fost înregistrate -67,7 grade Celsius, cea mai joasă temperatură înregistrată în emisfera nordică. Temperaturi mai joase au fost înregistrate în Antarctica, recordul fiind de -89,2 grade Celsius.

Unul dintre localnici a înregistrat temperatura de -67 de grade Celsius, iar alții au fost de acord că temperatura oficială, de -59 de grade, nu este cea corectă.

Unele dintre problemele curente ale oamenilor sunt reprezentate de cerneala care îngheață în stilouri sau ochelarii care se lipesc de fețele purtătorilor. Localnicii își lasă mașinile pornite peste zi, ca să nu riște să nu le mai poată porni. Partea bună e că peștele nu mai trebuie congelat la piață, deoarece frigul își face treaba.

loading...