21 nov. 2018 | 13:30

Start-Up Nation de România a pierdut un concurs esențial în fața Spaniei

ACTUALITATE
Start-Up Nation de România a pierdut un concurs esențial în fața Spaniei

Programul România Start-up Nation a trecut prin mâinile a patru miniștri și au fost alocați 360 de milioane de euro din banii controbuabililor, însă rezultatele se lasă așteptate.

Guvernul român s-a făcut de râs după ce programul de finanțare al startup-urilor din țară a pierdut un concurs esențial în fața unui proiect mult mai mic din Spania.

Programul românesc Start-up Nation, derulat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, ajunsese în finala competiției organizate de Comisia Europeană și Președinția austriacă a Consiliului Uniunii Europene, la categoria dedicată organizațiilor care îmbunătățesc mediul de afaceri.

În acestă finală se calificaseră un proiect din Marea Britanie și unul din Spania. Ambele proiecte sunt mai mici decât Start-up Nation și au un impact regional, nu unul național ca programul românesc. Cu toate acestea, românii au pierdut competiția.

Cu toate acestea, proiectul spaniol Open Innovation 4.0 a câștigat competiția. Acesta are un buget de zeci de milioane de euro, mult mai puțin ca Start-up Nation, iar până în aprilie 2018, spaniolii reușiseră să atragă în program în jur de 12 milioane de euro, iar din acești bani 6,9 milioane au fost folosite pentru un incubator pentru startup-uri. Proiectul este realizat de Guvernul Principatului de Asturias și de Institutul de Dezvoltare Economică al Principatului de Asturias, în colaborare cu 13 companii cu rol de lideri.

Mai important, progamul din Spania prevede acordarea de credite startup-urilor, nu fonduri nerambursabile ca în România. În plus, antreprenorii din Spania sunt responsbilizați prin cerința cofinanțării proprii, spre deosebire de Start-Up Nation, unde statul nu a pus o astfel de condiție.

Pe lângă asta, se pare că prezentarea proiectului românesc a fost una deficitară. Clipul pentru prezentarea Start-up Nation a fost improvizat din imagini standard de pe internet și a avut o grafică elementară. Mai mult, pe video se spunea că s-au finanțat 35 de firme în 2017, fără a se prezenta faptul că au fost selectate 8444 de firme, din care urmează să fie finanțate aproape 7000 dintre acestea, până la finalul anului.