09 iul. 2018 | 07:53

Cea mai mare problemă cu care se confruntă copiii supraviețuitori de cancer

ACTUALITATE
Cea mai mare problemă cu care se confruntă copiii supraviețuitori de cancer

Cancerul la copii este relativ rar și, datorită medicinei moderne, mai mult de 80% din copiii diagnosticați supraviețuiesc, în medie, cinci ani.

Cea mai comună formă de cancer la copii este leucemia limfoblastică acută. Aceasta ocupă un procent de 30% din cancerele dezvoltate de copii. De obicei, boala apare în jurul vârstei de doi-patru ani și debutează la nivelul măduvei spinării.

Indiferent de forma de cancer dezvoltată, copiii care supraviețuiesc se confruntă cu un risc mai mare de a dezvolta complicații medicale grave. Afecțiunile cu care acest segment de pacienți se confruntă cel mai des sunt cele endocrine.

Acestea reprezintă cea mai mare problemă a copiilor supraviețuitori și de cele mai multe ori sunt rezultatul tratamentelor anterioare, în special al radioterapiei. Un studiu care va fi publicat în luna iulie în „The Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism (JCEM)” arată că 50% din supraviețuitori vor dezvolta o dereglare endocrină de-a lungul vieții.

Studiul a fost redactat sub forma unui ghid și prezintă recomandări de diagnosticare și gestionare a anumitor tulburări endocrine întâlnite la copiii care au reușit să învingă cancerul.

„Ghidul nostru se referă la riscul crescut de tulburări endocrine pe care copiii supraviețuitori de cancer îl prezintă și indică cele mai bune practici pentru gestionarea afecțiunilor”, a declarat Charles A. Sklar de la Memorial Sloan Kettering Cancer Center, New York. 

Recomandările includ screening-ul pe termen lung a celor care au făcut radioterapie. Autorii studiului spun că acești pacienți trebuie examinați pentru tulburări de creștere, tulburări endocrinologice și pubertate timpurie. În cazul în care copiii sunt diagnosticați cu una dintre aceste condiții, ei vor fi tratați la fel ca și ceilalți pacienți care suferă de dereglări hormonale.

Societatea de endocrinologie a redactat acest ghid pentru a le oferi și celorlalți endocrinologi și medici recomandări utile în gestionarea afecțiunilor endocrine.