Camera de hotel autonomă te plimbă în confort oriunde vrei

Camera de hotel autonomă te plimbă în confort oriunde vrei
09:48 26.11.2018

Un designer a gândit și a creat planul așa-numitei camere de hotel autonome, care te poate plimba oriunde prin orașul pe care-l vizitezi, în timp ce te bucuri de tot confortul unui hotel de minimum trei stele.

Ți-a plăcut vreodată o cameră de hotel când ai mers în vacanță, încât ai preferat să nu ieși de acolo, cu toate că îți doreai să vizitezi obiective turistice? Camera de hotel autonomă îți poate oferi simultan ambele opțiuni ca să economisești timp și să te simți cu adevărat relaxat.

Vacanțele nu decurg aproape niciodată așa cum le planifici, mai ales în străinătate, unde nu cunoști traseele către obiectivele turistice, iar transportul poate fi o mare problemă.

Designerul Steve Lee a gândit un plan aproape complet pentru crearea unei Autonomous Travel Suite (ATS) care va revoluționa domeniul turismului și cel al mașinilor autonome dintr-un “foc”.

camera de hotel autonoma

Pentru acest concept hibrid, Steve a câștigat Radical Innovation Award, o competiție de design pentru industria hotelieră organizată în SUA. Steve Lee a combinat pasiunea și profesionalismul său în designul hotelier cu visul mașinilor autonome și a creat un concept unic futurist cu adevărat inovator. Partea cea mai bună e că planul său e realizabil, deci nu vorbim de o utopie.

De ce să gândești un mijloc de transport separat, când poți să transformi camera de hotel în sine în vehicul autonom, care te duce oriunde vrei.

camera de hotel autonoma

Camera autonomă ar fi capabilă să transporte turiștii șase sau zece ore pe zi. Pe toată durata călătoriei, te bucuri de tot confortul unei camere de hotel all-inclusive: spațiu pentru dormit (pat cu saltea cu memorie), spațiu pentru lucru la birou, o toaletă și chiar o mică bucătărie. Bineînțeles, nu ar lipsi nici spațiul pentru divertisment. Pare că vorbim de un vehicul imens? Aparent. Dar în randările concepute de Steve nu pare deloc o mașină autonomă care ocupă toată șoseaua. Nu a decis încă dacă vehiculele vor fi electrice sau vor funcționa cu hidrogen.

camera de hotel autonoma

Întregul vehicul ar fi prevăzut cu ferestre smart panoramice, dar, fiind inteligente, ar trebui să-ți ofere și intimitate atunci când nu vrei să vadă toată lumea de afară ce faci în camera autonomă.

Aceste garsoniere pe roți ar avea nevoie și de stații pe măsură, de aceea designerul consideră că un hotel static ar fi necesar pentru retragerea și andocarea camerelor autonome.

Aceste “parent suite” ar putea fi folosit mai ales pe timpul nopții, iar aici ai spații adiționale pentru confortul tău: piscină, sală de fitness, restaurante, săli de recepție, etc.

Evident, până și SUA mai au de așteptat cel puțin zece ani până un astfel de plan devine realitate, mai ales că încă avem probleme cu actualele mașini autonome.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: CNN