Cum să fii sigur că ai prins o ofertă bună de Black Friday
Black Friday se aproprie cu pași repezi și dacă vrei să-ți cumperi ceva în cadrul campaniilor de reducere atunci ar trebui să știi cum să te ferești de țepe de Black Friday.
Campaniile de reduceri de prețuri și Black Friday, în special, au avut succes în România, iar asta o demonstrează recordurile de vânzările care se depășesc de la an la an în această perioadă. De exemplu, eMAG a vândut anul trecut de 360 de milioane de lei (în jur de 78 de milioane de euro), adică cu 20% mai mult decât anul anterior. evoMAG a vândut de 3,2 milioane de euro în toată perioada de reduceri. Până și piatraonline a avut vânzări de jumătate de milion de euro în 500 de comenzi. Lumea vrea să cumpere și reducerile sunt un stimulet bun.
Potrivit studiului realizat de GPeC împreună cu Eureka Insights, 7 din 10 români din mediul urban și cu acces la internet așteaptă în mod deosebit campaniile de reduceri de Black Friday și Crăciun pentru a achiziționa produse în perioada următoare. Cei mai mulți bani se duc pe produsele din gama IT&C, iar bugetul pentru un laptop, telefon sau tabletă este de 1472 de lei. Vacanțele și călătoriile reprezintă cea de a doua categorie importantă pentru care românii sunt dispuși să cheltuiască aprox. 1.460 lei în perioada următoare. Urmează produsele din categoria Auto & Moto incluzând polițele RCA (606 lei), produsele din categoria Home & Deco (548 lei), dar și articolele de vestimentație (541 lei),
Anul acesta, eMAG a anunțat că Black Friday va avea loc pe 16 noiembrie. Alții au început campaniile de reduceri, iar alți retaileri probabil vor face reduceri tot pe 16 noiembrie sau cu o săptămână înainte sau după. Înainte să te arunci cu capul înainte la anumite oferte trebuie să-ți plănuiești cumpărăturile. Unele reduceri de Black Friday sunt atât de bune, încât sunt greu de ignorat, chiar dacă probabil nu ai neapărată nevoie de acel produs.
Plănuiește-ți din timp cheltuielile de Black Friday
Pentru a nu cădea pradă tentațiilor trebuie să-ți faci o listă cu produsele pe care le dorești și pe care ți le permiți. Îți faci un buget și te gândești la ce ai avea nevoie sau ce ai vrea să-ți cumperi. Vrei să-ți schimbi televizorul sau telefonul? Atunci te gândești la diagonală, preț, rezoluția panoului etc. Poți să-ți faci lista cu produsele dorite fie într-un document Word, clasic pe un caiet sau chiar în magazinele online, majoritatea au o categorie de produse favorite.
Apoi urmează să-ți și cumperi produsele dorite. Ca o regulă de aur, îți recomandăm să cumperi gadgeturi doar de la magazinele pe care le cunoști și în care ai încredere. Pe lângă celebrele magazine, mai există și alți vânzători mai mici care-ți promit marea cu sarea apoi nu primești produsul și ți-ai luat țeapă. Dacă nu cunoști magazinul atunci verifică dacă site-ul are certifiat SSL (adică adresa trebuie să înceapă cu https), să-i vezi istoricul. Pe site-ul vânzătorului caută informații precum datele de identificare (denumirea, adresa postală, număr de telefon, număr de înregistrare în registrul societăților comerciale și cel de înregistrare fiscală).
Înainte să cumperi produsul să te uiți la caracteristicile acestuia (să nu ți se vândă un produs inferior), vezi dacă există cheltuieli de livrare, dacă prețul are toate taxele incluse și care sunt modalitățile de plată. Dacă nu cunoști magazinul, și totuși pare în regulă, atunci îți recomandăm să plătești produsul la livrare, astfel nu riști să rămâi cu banii luați și cu buza umflată.
De asemenea, în această perioadă mailul tău o să fie inundat cu oferte de la toată lumea. Nu da click pe linkuri sau fișiere care-ți promit reduceri uriașe de 90% sau pe linkuri care-ți spun că primești telefoane sau laptop-uri cadou pentru orice achiziție.
Cum să știi sigur că o să cumperi produsul la prețul corect
Dacă te-ai hotărât la un produs și ai văzut că ar avea o reducere bună înainte de a-l cumpăra ar fi bine să verifici prețul acestuia. Poți să compari prețul produsului cu cel al altor magazine, iar mai simplu ai putea să te uiți pe site-uri comparatoare precum compari.ro sau price.ro, cu ajutorul cărora poți vedea dacă alți comercianți au prețuri mai mici la același produs sau categorie de produse.
Astfel, ai o imagine de ansamblu al produsului și vezi cine îl dă cel mai ieftin. O altă unealtă utilă pentru Black Friday este Pricy, o extensie pentru browser care-ți arată evoluția prețului unui produs. Așa că atunci când un magazin îți arată că produsul X a fost redus de la 900 de lei la 400 de lei poți să vezi dacă minte sau nu.
Poate magazinul nu minte, produsul chiar a fost redus de la 900 la 400 de lei, însă produsul nu a mai fost 900 de lei de mai mult de un an de zile, iar în ultima lună prețul acestuia a fluctuat în jurul a 450-500 de lei. Atunci reducerea efectivă este doar 50-100 de lei, nu una de 500 de lei, cum ar vrea retailerul să te facă să crezi. Extensiile ca Pricy.ro te ajută să vezi care a fost prețul produsul în ultimele trei luni, șase luni sau în ultimii doi ani. Astfel poți să vezi că reducerea de Black Friday a fost mai mică decât o reducere de acum trei luni de zile când produsul X se vindea cu 350 de lei.
Astfel, dacă nu ai neapărată nevoie de el, aștepți altă perioadă când revine la prețul de 350 de lei și ai economisit 50 de lei.
De exemplu, iPhone 6 Plus (64 GB) a apărut la finalul lui 2014 cu un preț de 5199 de lei apoi prețul a continuat să scadă. Prețul telefonului a fluctuat extrem e mult de-a lungul anului 2016, iar în martie 2018 prețul unui astfel de smartphone era 2700 de lei, iar acum pe eMAG se vinde la 2629 de lei, redus de la 3999 de lei. Un necunoscător ar zice că este o ofertă bună având în vedere reducerea de 34%, însă telefonul nu a mai avut un asemenea preț de vânzare din noiembrie 2016.
Dacă totuși ai fost fraierit și ai comandat un produs pe care nu-l voiai neapărat sau poate ești nemulțumit de ceea ce ai primit trebuie să știi că poți returna produsul în 14 zile, fără să invoci un motiv anume și o să-ți primești banii înapoi.
Ține minte că dacă o ofertă pare prea bună ca să fie adevărată și are o reducere prea mare, atunci cel mai sigur nu este o ofertă adevărată și s-ar putea să-ți iei țeapă.