Cum arată avionul care o să te ducă în țări la care doar visezi
Boeing a prezentat pentru prima dată imagini ale modelului 777X-9, care va fi cel mai mare avion de linie cu două motoare.
Testarea statică a modelului, care face parte din proiectul 777X al companiei, a avut loc la baza din Everett, Washington. Aeronava în sine nu va zbura niciodată, dar este utilizată pentru a testa rezistența structurală și precizia designului.
Când va fi operațional, avionul 777X-9 va fi capabil să țină peste 400 de pasageri. Ferestrele din cabină vor fi cu 20% mai mari, iar avionul va avea o eficiență sporită a consumului de combustibil. Acesta va reuși să economisească combustibil, datorită celei mai mari lungimi pe care avioanele Boeing o au de la o aripă la alta – aproximativ 72 de metri.
The first fully-assembled #777X static test airplane rolled out of our facility in Everett overnight. This non-flying airplane now heads off to nearly a year of testing to verify design strength. #Boeing pic.twitter.com/UovuvHQTWz
— Boeing Airplanes (@BoeingAirplanes) September 8, 2018
În ceea ce privește fuselajul avionului, acesta este din aluminiu, doar aripile sunt făcute dintr-o fibră specială de carbon. Mai multe companii precum Emirates, Lufthansa, Cathay Pacific și Singapore Airlines au plasat deja comenzi pentru aeronavă.
Managerul programului de testare Doreen Bingo a spus că Boeing construiește o a doua aeronavă care să fie utilizată pentru teste de zbor, la începutul anului viitor. „Testul static ne dă ocazia de a verifica proiectarea structurii și a componentelor avionului, asigurându-ne că produsul final este sigur pentru clienții noștri”, a mai precizat Doreen Bingo.
Compania mai susține că 777X-9 o să ajungă la peste 14.000 de kilometri. Modelul actual este programat să aibă primul zbor în 2020. Următoarea versiune – 777-8 – va decola în 2022.
Noul avion urmează să devină cea mai mare aeronavă produsă de Boeing, iar Qantas și alte companii aeriene din întreaga lume retrag celebrul 747 și comandă cea mai nouă versiune, 747-8.