Autobuzul-biserică e real și le aduce raiul pe roți enoriașilor

Autobuzul-biserică e real și le aduce raiul pe roți enoriașilor
08:01 30.08.2018

Un autobuz cel puțin bizar a fost prezentat la cea de-a treia ediție a Forumului internațional al tineretului ortodox din Moscova, care nu poate decât să stârnească aprecierea credincioșilor de pretutindeni.

Părintele rus Andrei Strelkov a reușit să surprindă publicul cu un autobuz-biserică. Da, ai auzit bine. Acesta a găsit o soluție pentru satele de credincioși care nu au biserici și, deci, nu au cum să se roage.

Autobuzul a fost deja folosit și a călătorit prin orașele rusești care nu au lăcașuri de cult. Părintele Andrei Strelkov a vizitat și a ținut Liturghii în mai mult de 30 de astfel de sate, în ultimii șapte ani.

Autobuzul-biserică 2

Pentru a ajunge la forumul din Moscova, preotul a parcurs mai mult de 1000 de km. Autobuzul-biserică a fost prezentat la secțiunea de muncă misionară. În interiorul acestuia se află toate cele necesare unei slujbe: icoane, altar și locuri pentru enoriașii doritori.

Preotul trebuie doar să deschidă trapa și să pună turla în partea de sus. Dacă deja îl admiri pe Strelkov pentru creativitate, ar trebui să nu-i oferi chiar merite depline.

Autobuzul-biserică 1

Se pare că mulți au reușit să i-o ia înainte, cu alte proiecte inedite care să le satisfacă nevoile credincioșilor. O idee asemănătoare a fost încercată anul trecut în timpul sărbătorii americane „Memorial Day” din Colorado Springs, când a fost improvizată o capelă mobilă, realizată din mobilierul unui fost chioșc de cafea.

O altă posibilă sursă de inspirație a preotului a fost librăria ortodoxă mobilă, care a fost condusă mulți ani de Părintele Michael Furry din Roanoke, Virginia. Însă proiectul care pare că se aseamănă cel mai mult și îi face concurență preotului rus, este cel al unei bărci-biserică. Aceasta a pornit recent să străbată Siberia, pentru a le oferi sprijin celor care ajung cu greu la biserică.

Sursa: Basilica.ro