27 nov. 2018 | 07:47

A aterizat cu succes pe Marte: Cum arată prima fotografie făcută de InSight

ACTUALITATE
A aterizat cu succes pe Marte: Cum arată prima fotografie făcută de InSight

În urmă cu aproximativ opt ore, sonda spațială InSight a aterizat cu succes pe planeta roșie. Pentru a ajunge pe Marte, a parcurs o distanță de 484.000.000 de kilometri.

Pasionații de astronomie se vor bucura să afle că sonda InSight a aterizat fără niciun fel de probleme pe planeta Marte, conform celor de la NASA. Călătoria a fost una destul de anevoioasă și multe lucruri puteau să meargă prost, având în vedere că zborul a durat aproximativ șase luni.

A fost lansată pe data de 5 mai 2018. Pentru a parcurge distanța astronomică într-un timp atât de scurt, sonda spațială a avut momente în care a călătorit cu nu mai puțin de 10.000 kilometri pe oră.

insight first photoMisiunnea sondei spațiale InSight este de a analiza activitățile seismice și a structurii interne a planetei. Activitatea sa este programată să dureze doi ani. Sonda a costat 993 de milioane de dolari fiind primul dispozitiv care aterizează pe Marte după ce vehiculul de teren Curiosity a ajuns pe Marte în 2012.

Ca o notă drăguță, sonda are la bord un microcip cu numele a 2,42 milioane de persoane. Cu câteva luni înainte de lansare, a existat un site pe care te puteai înregistra gratuit printr-un formular, în cazul în care îți doreai ca numele tău să ajungă pe suprafața planetei roșii.

Sonda a început deja să posteze pe Twitter în spatele pseudonimului NASAInSight, iar una dintre postările ei poate fi văzută mai jos. Numele creației provine de la Interior Exploration using Seismic Investigations, Geodesy and Heat Transport.

Sonda ar trebui să-și înceapă misiunea în viitorul apropiat, cu condiția ca panourile solare să se desfășoare fără probleme. În final, ar trebui să ne ofere, pentru prima oară, informații despre interiorul planetei Marte.

Fotografia de mai sus este prima făcută de sondă, iar motivul pentru care este atât de murdară ține de faptul că nu a fost dat jos capacul de pe lentilă. În zilele și săptămânile următoare, ne vom bucura de cadre semnificativ mai încărcate de detalii de pe suprafața planetei vecine.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele