Asteroidul albastru care oferă mai multe întrebări decât răspunsuri
Asteroizii albaștri sunt extrem de rari, iar cometele albastre sunt aproape o himeră, însă o echipă de cercetători a găsit o rocă spațială albastră care pare să fie atât asteroid, cât și cometă.
O echipă internațională, condusă de către Teddy Kareta, de la University of Arizona, a examinat asteroidul (3200) Phaethon, o rocă spațială care uneori se comportă ca o cometă. Descoperirile au fost făcute publice în cadrul celei de-a 50-a întâlniri anuale a American Astronomical Society Division for Planetary Science.
Cu ajutorul unor telescoape din Hawaii și Arizona, echipa a studiat lumina solară reflectată de pe Phaethon, despre care se știe că e albastru. Acest asteroid se remarcă prin două lucruri: pe de-o parte, este unul dintre cei mai albaștri asteroizi sau comete observate în sistemul solar. Pe de altă parte, orbita sa îl duce atât de aproape de soare, încât suprafața sa ajunge la 800 de grade Celsius.
Astronomii au fost intrigați de Phaethon și din alte motive. Are trăsături de asteroid, dar și de cometă, în funcție de aspect și comportament. Observat în mod obișnuit, acesta pare a fi un asteroid, fără coadă. Totuși, Phaethon e sursa Geminidelor, o ploaie de meteoriți din prima parte a lui decembrie. Până la descoperirea asteroidului, în 1983, se credea că toate ploile de meteoriți sunt cauzate de comete active.
Phaethon lasă, totuși, o dâră infimă de praf atunci când se apropie cel mai mult de Soare. Această activitate a fost observată doar în cazul acestui obiect, dar și al altui asteroid-cometă din sistemul nostru solar.
Echipa a descoperit că Phaethon e mai închis la culoare decât se credea inițial, dar mai ales că albastrul său este uniform pe toate părțile. Asta sugerează că asteroidul a fost afectat de radiația solară din plin în trecutul recent. Cercetătorii cercetează acum 2005 UD, un alt asteroid albastru mic, despre care astronomii cred că e înrudic cu Phaethon.