Cum face Apple pe plac guvernului chinez, ca să nu dispară de pe piață
Apple are o poziție destul de bună pe piața imensă din China, dar pentru a rămâne acolo, gigantul are nevoie să se plieze pe dorințele partidului unic.
În top 10 al celor mai populare branduri de telefoane din China vei găsi o singură companie din afara țării, iar aici vorbim despre Apple. Pentru a-și asigura poziția, uneori compania trebuie să facă pe plac guvernului.
Cea mai nouă situație de acest fel presupune că un centru de date din China va găzdui conturile de iCloud ale utilizatorilor chinezi de iPhone. În plus, și cheile de criptare vor fi găzduite tot aici, nu în SUA. Asta înseamnă că guvernul poate avea acces mult mai ușor la date de care ar avea nevoie; nu trebuie să mai apeleze la tribunale americane pentru a cere acces, iar în sistemul judiciar chinez, ar putea fi mult mai ușor.
Activiștii pentru drepturile omului susțin că autoritățile se pot folosi de aceste schimbări pentru a descoperi dizidenți.
Într-un comunicat, Apple susține că a fost nevoită să se supună noilor legi din China, care presupun că serviciile de cloud oferite cetățenilor trebuie să fie operate de companii locale și datele trebuie să fie stocate tot local. În plus, Apple arată că, deși valorile sale nu se schimbă de la o zonă la alta, trebuie să respecte legile fiecărei țări în care are o prezență.
Apple a creat un centru de date pentru utilizatorii chinezi ca parte a unui aranjament contractual cu compania de stat Guizhou. Aceasta are legături strânse cu guvernul, dar și cu Partidul Comunist. Compania americană susține că această inițiativă nu presupune că autoritățile au acces la date; în plus, Apple susține că doar ei vor controla cheile de criptare.
Clienții au fost notificați cu privire la schimbarea iCloud, care a avut loc pe 28 februarie. Utilizatorii de iPhone din Hong Kong, Macao și din Taiwan nu sunt afectați de noile schimbări.