Cinci momente când omenirea a fost la un pas de Apocalipsă
Anual mai apare câte o știre cu iz de senzațional care ne anunță că apocalipsa va sosi curând. Din fericire și deloc imprevizibil, nu se întâmplă nimic. Totuși, pe parcursul istoriei, omenirea a fost pusă de mai multe ore în pericol de dispariție, iar cauzele sunt care mai de care mai diverse.
Cei de la Ranker au realizat o listă cu acele dăți când noi sau strămoșii noștri am fost în pericol de a dispărea complet de pe Pământ. De la epidemii de gripă la erupții de vulcan, oamenii au reușit să răzbată și să supraviețuiască.
Ciuma neagră care a decimat sute de milioane de oameni
Epidemia de ciumă neagră din secolul 14 a fost una din cele mai mari din istoria umanității. Atunci când a lovit, au murit în jur de 200 de milioane de oameni – cam jumătate din populația Europei din acea vreme. Boala a fost transmisă de puricii și șobolanii asiatici care au ajuns în Europa prin negustorii care călătoreau între cele două continente.
Gripa spaniolă care a măcelărit 5% din populația pământului
Această epidemie a ucis în 1918 peste 500 de milioane de oameni – aproximativ 5% din populația globului. Au murit până la 40% din cei infectați. A doborât cele mai îngrozitoare recorduri, omorând într-un an mai mult decât ciuma neagră în 100 și în 24 de săptămâni mai mult decât SIDA în 24 de ani.
Furtuna solară care a distrus comunicarea prin telegraf
În 1859, o furtună solară extrem de puternică a lovit Pământul, iar liniile de comunicare prin telegraf au fost complet distruse. Cerul s-a luminat atât de tare în toiul nopții încât oamenii au crezut că a venit dimineața – dar de fapt era o explozie solară cu energia a 10 miliarde de bombe nucleare.
Anul când nu a mai fost vară
Vulcanul Tambora din Indonezia a erupt în 1815 și au murit 71.000 de oameni, iar fenomenul de iarnă vulcanică s-a instalat un an mai târziu. Astfel, în vara lui 1816, recoltele au fost distruse de zăpadă, iar unele râuri au înghețat. Multe recolte au fost distruse, iar animalele au murit. A urmat cea mai mare foamete a secolului 19.
Războiul nuclear care nu s-a mai întâmplat
În 1980, în computerele de la North American Aerospace Defense Command a apărut o eroare – în loc de cifra 0, pe ecran a apărut cifra 2. Când membrii Air Force au văzut un mesaj care îi anunța că se apropie 220 de rachete de ei, s-au pregătit imediat să decoleze cu mai multe bombe nucleare la bord. Din fericire, eroarea a fost rezolvată la timp.