18 aug. 2018 | 11:55

Cum faci apeluri video pe WhatsApp într-un grup de prieteni

ACTUALITATE
Cum faci apeluri video pe WhatsApp într-un grup de prieteni

În cazul în care ești un utilizator entuziast de WhatsApp, te vei bucura să afli că poți efectua apeluri video în grup prin urmarea câtorva pași simpli.

WhatsApp este una dintre cele mai populare aplicații de chat de pe mapamond. O partea din fascinația publicului pentru aplicația deținută de Facebook se datorează actualizărilor constante și funcțiilor foarte utile care sunt introduse gratuit in-app.

Update-urile sunt atât de dese, încât îți este aproape imposibil să ții pasul cu ele, dacă nu îți atrage atenția cineva.

Una dintre cele mai recente actualizări aduse WhatsApp îți permite să efectuezi apeluri video în grup, cu până la patru persoane. Funcția cu pricina a fost anunțată inițiat de Mark Zuckerberg în cadrul conferinței Facebook Developers Conference 2018 sau F8.

La momentul respectiv însă, nu era însă foarte clar forma pe care o va lua această funcție și momentul exact în care vei putea profita de ea.

Noutatea cu pricina s-a propagat în ultimele săptămâni și ar trebui să ajungă și la tine, indiferent dacă folosești WhatsApp pe iPhone sau Android. Mecanismul din spate este cât se poate de simpu, deși l-ai putea clasifica ca fiind nu foarte evident.

Înainte să te apuci de treabă însă, sfatul meu ar fi să intri în Google Play sau Apple App Store și să verifici dacă nu există vreun update acolo pentru WhatApp. Dacă răspunsul este nu, poți trece mai departe.

Grupuri WhatsApp teleconferință

Intră pe WhatsApp în secțiunea de apeluri și inițiază o conversație în format video cu un prieten. Implicit, într-o fereastră de dialog pe WhatsApp nu vezi nici un buton pe ecran. Fă un singur tap pe ecran.

Dacă totul este în regulă, la fel ca în captura de ecran de mai jos, ar trebui să vezi un + în dreapta sus. Apasă pe el.

Alege un al doilea contact din agendă pe care îl dorești prezent în teleconferință, având în vedere că, după ce răspunde, vă veți vedea toți trei între voi.

Repetă procedura pentru cel de-al patrulea contact pe care ți-l doreși în apelul video. După ce ai terminat conversația, poți închide apelul cu princina la fel ca orice altă conversație.

 

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele