Sub Antarctica e un vulcan care transformă radical continentul
O echipă de cercetători a descoperit o posibilă activitate vulcanică sub un ghețar uriaș din Antarctica. Acest fenomen va grăbi și mai mult topirea ghețarului de la Polul Sud.
Când credeai că nu poate fi mai rău decât e deja în ceea ce privește topirea accelerată a ghețarilor de la poli, un studiu recent al unor cercetători arată că situația e chiar mai încinsă decât pare la propriu.
Studiul a fost efectuat de niște cercetători de la Graduate School of Oceanography, din Rhode Island, care au descoperit, din greșeală, activitate vulcanică sub Ghețarul Pine Island, din Antarctica.
Ei au făcut tulburătoarea descoperire în timpul unei expediții la Polul Sud, în 2014, condusă de niște oameni de știință britanici, dar scopul lor nu era să găsească vulcani ascunși sub calota glaciară. Măsurătorile pe care le-au făcut în acea zonă le-au indicat posibila activitate vulcanică internă fără să se aștepte la asta.
Ei doreau să studieze în detaliu modul în care influențează oceanul topirea ghețarilor, dar au descoperit cu stupoare că în măruntaiele pământului s-ar ascunde temperaturi extrem de ridicate ce ar putea, în cele din urmă, să dea naștere unui vulcan.
Nu-ți imagina că au văzut cum fierbe oceanul sub vasul lor. Și-au dat seama de prezența vulcanismului după ce au observat un nivel foarte ridicat al unor gaze specifice, precum heliu 3, un gaz prezent în cazul unor astfel de fenomene naturale.
Se pare că sub acest ghețar, pe o distanță de mai mulți kilometri, se întinde o zonă de rift, a cărui activitate începe să se intensifice. Cantitățile uriașe de izotop de heliu care au fost descoperite, indică faptul că se poate forma oricând un vulcan. Marea problemă e însă imensa cantitate de gheață, deci de apă, de deasupra mantalei.
Dacă până acum ne temeam de efectele poluării și ale subțierii stratului de ozon, deci de pericolulele din atmosferă, se pare că trebuie să ne îngrijorăm și de cele venite din adâncuri.
Unul dintre cercetătorii care au luat parte la expediție spune că ultima activitate vulcanică din Antarctica a mai avut loc acum 2.200 de ani. De atunci, nu s-a mai semnalat nimic asemănător. Dar, oricum, Antarctica este o zonă pustie, unde condițiile meteo extreme au împiedicat, de-a lungul timpului, realizarea unor expediții.
Omenirea abia acum, și așa cu greutate, începe să descopere cu adevărat continentul înghețat de la Polul Sud.