05 nov. 2018 | 08:09

Cum îi ajută americanii pe chinezi să cenzureze internetul

ACTUALITATE
Cum îi ajută americanii pe chinezi să cenzureze internetul
Wang Zhao/AFP

Deși China este cunoscută pentru politice sale de cenzurare a internetului, companii americane precum Apple, Microsoft și Google nu se feresc de parteneriate cu afacerile chinezilor.

Aceste parteneriate acoperă ceva mai grav – faptul că americanii nu se opun politicilor de cenzurare ale Chinei și că, vrând-nevrând, încurajează țara să le continue. Asociația Freedom House, care este finanțată de guvernul american, a subliniat că firmele americane practic legitimizează această versiune a Chinei de internet, o versiune brodată de limitări și cenzură.

Relațiile dintre China și companiile de tehnologie nu se opresc în SUA. Țări precum Uganda, Tanzania și Vietnam s-au consultat deja cu specialiștii chinezi în privința măsurilor de securitate cibernetică. De asemenea, chinezii oferă echipament de internet și sisteme de inteligență artificială mai multor țări din lume.

Companiile americane care activează în China trebuie să se supună regulilor de acolo, după cum este de așteptat -sau să plece. „În loc să dezvoltăm produse special făcute pentru a se potrivi cu regulile draconice de cenzură din China, credem că resursele firmelor de tehnologie și ingeniozitatea ar fi mai bine dacă s-ar folosi în ajutarea utilizatorilor să sară de Marele Firewall și să acceseze versiunile necenzurate ale produselor lor”, a explicat cercetătoarea Sarah Cook de la Freedom House.

Cook a mai spus că firmele de tehnologie din SUA și din alte țări sunt prinse între ciocan și nicovală când vine vorba de China. „Pe măsură ce concurează pentru profituri și cote de piață, trebuie să navigheze între regimurile legale și cerințele politice care vin de la Beijing pe de o parte și valori precum libertatea de expresie și intimitatea utilizatorilor pe de altă parte, a mai subliniat ea.

Pentru majoritatea companiilor americane, este aproape imposibil să activeze în China fără să își compromită valorile. Acum rămâne de văzut cât vor mai continua firmele să își modeleze produsele și serviciile pentru a putea să intre pe piața din China.