01 dec. 2018 | 09:30

5G până în 2024: câte miliarde de oameni vor accesa internetul viitorului

ACTUALITATE
5G până în 2024: câte miliarde de oameni vor accesa internetul viitorului

5G va ajunge la peste 40% din populația globului și va ajunge la 1,5 miliarde de oameni până la finalul anului 2024, potrivit celui mai recent raport al Ericsson.

Rețelele 5G promit o viteză de internet mult mai mare, dar și o latență mult mai mică față de 4G, tehnologia pe care o folosim în prezent. Cercetătorii de la Ericsson prognozează că fiecare utilizator de internet 5G va consuma peste 21 GB pe lună până în 2024, adică de aproape patru ori mai mult decât în prezent. Consumul de internet va crește foarte mult pe streaming video, adică de la 3,4 GB cât se consumă lunar în prezent până la 16,3 GB.

„Ceea ce am văzut în măsurarea traficului din prezent este o tendință de creștere accelerată. Din 2013 am văzut creșteri anuale ale traficului de 60-70%, dar anul acesta vedem o creștere de 80% față de 2017. Nu ne așteptam la asta”, a spus Patrik Cerwall, șeful Ericsson marketing și autorul raportului.

Astfel, prin rețelele 5G se va efectua 25% din traficul total de date mobile, iar în America de Nord și în Nord-Estul Asiei vom vedea primele rețele implementate apoi în vestul Europei.

De asemenea, numărul dispozitivelor conectate la internet va ajunge la 4,1 miliardde în 2024, adică de aproape șase ori mai multe dispozitive decât sunt în prezent.

În al treilea trimestru al anului s-au vândut în jur de 360 de milioane de smartphone-uri, ceea ce înseamnă aproape 86% din întreaga piață a telefoanelor mobile.

Penetrarea smartphone-urilor va continua să crească, iar până în 2024 numărul acestora ar ajunge la 7,2 miliarde. În 2024 vor fi 8,9 miliarde de abonamente mobile, iar dintre acestea 8,4 de miliarde vor fi abonamente mobile de bandă largă.

Operatorii telecom din SUA spun că se așteaptă să implementeze rețele 5G începând cu jumătatea anului 2019 și începutul anului 2020 vom vedea și primele servicii 5G pe scară largă. Apoi extinderea rețelelor va continua pentru mai mulți ani pentru a crește capacitatea, dar și pentru a mări zona de acoperire.