08 aug. 2018 | 17:00

Cercetătorii avertizează că Pământul s-ar putea transforma la propriu într-o seră

ACTUALITATE
Cercetătorii avertizează că Pământul s-ar putea transforma la propriu într-o seră

O echipă internațională de oamenii de știință avertizează că Pământul este tot mai expus riscului de a se transforma la propriu într-o seră, chiar dacă sunt respectate reducerile emisiilor de carbon prevăzute în acordul de la Paris.

Prin semnarea acestuia, țările și-au asumat datoria de a menține temperaturile globale la valori sub două grade Celsius peste nivelurile din perioada preindustrială și, de asemenea, să limiteze creșterile la 1,5 grade Celsius.

Însă menținerea încălzirii globale la o temperatură de 1,5 – 2 grade Celsius poate fi un proces mult mai dificil decât se credea anterior. În lucrarea publicată în „Proceedings of the National Academy of Sciences” (PNAS), cercetătorii descriu starea în care Pământul ar putea intra cât de curând.

Potrivit acestora, viitoarea climă se va stabiliza pe termen lung la o temperatură globală medie cu 4-5 grade Celsius mai mare decât temperaturile preindustriale. De asemenea, nivelul mării va fi cu 10-60 m mai mare decât în prezent. Autorii studiului consideră că este nevoie urgent de o accelerare a tranziției către o economie mondială fără emisii.

În prezent, temperaturile medii globale se află cu mai mult de un grad Celsius peste temperaturile preindustriale și cresc cu 0,17 grade Celsius în fiecare deceniu. Cercetătorii spun că printre posibilele repercusiuni se numără dezghețarea permafrostului, pierderea hidraților de metan din adâncurile oceanelor, degradarea pădurilor tropicale din Amazon, reducerea gheții din Antarctica etc.

„Aceste elemente pot acționa ca un joc de domino. Odată ce o piesă a căzut, Pământul este împins către o alta și poate fi dificil sau chiar imposibil să oprești efectul”, a declarat coautorul studiului Johan Rockström.

Tot el a adăugat că anumite zone ale Pământului ar putea deveni nelocuibile, dacă efectul de seră atinge apogeul descris în lucrare.

Pentru a evita intrarea în această stare, autorii susțin că reducerea dioxidului de carbon și a emisiilor de gaze cu efect de seră nu este de ajuns. Ei consideră că este necesară crearea unor noi „depozite” de cardon, prin o mai bună gestionare a pădurilor, a agriculturii și a solurilor.