07 mart. 2017 | 21:39

Wikileaks lovește din nou: uneltele de hacking ale CIA au ajuns online

ACTUALITATE
Wikileaks lovește din nou: uneltele de hacking ale CIA au ajuns online

Pe parcursul zilei de azi, cei de la Wikileaks au publicat o arhivă de documente ce detaliază uneltele de hacking folosite de CIA.

Wikileaks are o lungă istorie când vine vorba de publicarea de documente confidențiale referitoare la activitatea agențiilor guvernamentale din Statele Unite. Deși nu au mai ajuns în centrul atenției în ultimul an, cel mai recent set de dezvăluiri va face cu siguranță valuri în săptămânile care urmează. Având în vedere nivelul sporit de sensibilitate al fișierelor, va fi însă necesară o analiză foarte atentă pentru a le atesta autenticitatea.

Noul set de documente poartă numele Vault 7 și, conform descrierii oficiale, pare a fi prima parte dintr-o serie de dezvăluiri intitulate Year Zero. Toate materiale fac referire la activitatea CIA – Central Inteligence Agency.

În total, este vorba de 8761 de fișiere în format text pe care le puteți descărca de pe torrent sub forma unei arhive 7zip. Fișierul de 513MB este criptat, iar parola o găsiți în această postare pe Twitter.  Cum era de așteptat, documentele sunt destul de tehnice, iar limbajul nu este foarte accesibil, dar cei de la The Hacker News au postat deja o descriere generală a materialelor publicate.

Oficialii Wikileaks au afirmat că documentele provin dintr-o rețea sigură din cadrul sediului central al CIA localizat în Langley, Virginia. În mare parte, este vorba de vulnerabilități de iOS, Android și Windows ce sunt exploatate deseori de autoritățile americane pentru a avea acces la fișierele suspecților din diverse cazuri. Tot în Vault 7 sunt detaliate metodele folosite de CIA pentru a accesa de la distanță informații de pe smartphone-uri și soluții de decriptare ale mesajelor expediate prin WhatsApp, Signal, Telegram, Weibo, Confide sau Cloackman. Prin folosirea unor soluții de hacking pe smartphone-uri, conversațiile în format audio și mesajele sunt înregistate și transmise către CIA înainte de a fi criptate de aplicațiiile înșirate mai sus.

,,Până la finele lui 2016, divizia de hacking a CIA, ce acționează sub numele de Center for Cyber Intelligence – CCI a avut peste 5000 de membri înregistrați și a generat mai mult de 1000 de unelte de hacking, troieni, viruși și alte sisteme malware”, conform celor de la Wikileaks. Printre uneltele de hacking descrise se numără Weeping Angel folosit pentru preluarea controlului Smart TV-urilor și folosirea microfonului integrat în acestea pentru spionaj. Se face o referință explicită la televizoarele Samsung care par a fi închise, dar în realitate înregistrează conversații ce sunt ulterior trimise către serverele agenției.

Dacă nu aveți răbdare să navigați prin arhiva de câteva mii de documente, pe site-ul Wikileaks găsiți cele mai îngrijorătoare detalii.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele