Volvo anunță Polestar: un brand premium de mașini electrice

de: Alexandru Puiu
22 06. 2017

Trendul investițiilor în mașini electrice nu pare să stagneze prea curând, acesta este și motivul pentru care Volvo a anunțat Polestar.

De cele mai multe ori, când vorbim de mașini electrice, ne vine în minte brandul Tesla. Compania lui Elon Musk a fost prima care a reușit să facă valuri la nivel global cu portofoliul său de autoturisme cu propulsie electrică. Între timp, giganți precum BMW, Renault, Ford sau Mercedes au anunțat și ei bolizi dedicați aceluiași segment de piață.

Cea mai recentă companie care a intrat în această horă este Volvo. Întâmplarea face însă că suedezi au atât de multă încredere în acest segment încât au anunțat un brand independent al cărui scop unic va fi reprezentat de producția de mașini electrice. Numele noii companii va fi Polestar, iar autourismele ce vor ajunge pe piață sub noua etichetă, nu vor avea nicăieri inscripționată sigla Volvo.

Poziția de CEO în cadrul Polestar va fi deținută de Thomas Ingenlath. Acesta a fost unul dintre designerii principali la Volvo și el s-a aflat în spatele schimbărilor exterioare semnificative ale mașinilor lansate de compania suedeză în ultimii 10 ani.

Deși s-ar putea să vă fie străin, brandul Polestar este un nume important pentru pasionații de mașini de curse. Micuța companie a lucrat îndeaproape cu ingineri auto din domeniul raliurilor și curselor de Formula 1 cu scopul aplicării acelor noțiuni conceptuale în mașinile de stradă. Parteneriatul dintre Volvo și Polestar a început în 1995, iar în 2012 s-a reflectat într-o bolid de înaltă performanță bazat pe designul modelului Volvo S60. Polestar a intrat în portofoliul Volvo în 2015 printr-o achiziție pe sumă ce nu a fost făcută publică.

În contextul în care Polestar a reprezentat brandul de top al Volvo, asocierea acelui titlu în mod exclusiv cu mașini electrice reprezintă o victorie importantă pentru industrie. Rămâne să vedem când vor ajunge pe piață primele autoturisme ale companiei.