27 feb. 2017 | 13:15

În curând, vei putea deține telefoane cu rezoluții 6K și 8K

ACTUALITATE
În curând, vei putea deține telefoane cu rezoluții 6K și 8K

În cel mai scurt timp vei putea vedea lumea diferit, și asta mulțumită unei noi tehnologii care va îmbunătăți considerabil rezoluția ecranului smartphone-urilor.

Dacă ești un entuziast al jocurilor de realitate virtuală, atunci știi cât de frustrant poate fi să ai de a face cu o rezoluție slabă, care nu îți permite să trăiești la maximum experiența. În curând Qualcomm crede că lucrurile se vor schimba major și vei putea experimenta rezoluții 6K și 8K pe telefonul tău.

Luând în considerare faptul că majoritatea smartphone-urilor au ecrane de doar 2K, vice-președintele Qualcomm este de părere că lucrurile se vor schimba foarte repede în bine. Modificările nu vor fi calculate doar în distribuția pixelilor pe inch, ci va conta la fel de mult gama de culori, acuratețea culorilor și luminozitatea display-ului, conform Digital Trends.

Avantajul unei tehnologii atât de avansate va putea fi sesizat, în primul rând, în cazul calității experienței de realitate virtuală. Entuziaștii tehnologiei pentru realitatea virtuală afirmă deseori faptul că rezoluția relativ mică le permite să identifice pixelii individuali, lucru care se poate dovedi a fi suficient de deranjant în momentul în care ești imersat într-un joc. Un display 6K sau 8K ar elimina o problemă de acest fel, iar odată ce vei avea parte de o rezoluție atât de ridicată, cel mai probabil nu te vei mai întoarce la tehnologiile mai vechi.

Deși există o nevoie pentru dispozitive mult mai performante din punctul de vedere al rezoluției, aceeași sursă afirmă că vor exista obstacole în încercarea de convingere a utilizatorilor de necesitatea implementării unei tehnologii atât de avansate. Acest lucru de datorează faptului că smartphone-urile care vor dispune de un asemenea display nu vor avea un acumulator care să poată face față suficient de bine. Problemă care a existat deja în cazul telefoanelor care au trecut de la 1080 p la ecrane cu 2K.

În plus, un telefon care va veni cu o rezoluție atât de mare va avea un preț pe măsură, lucru care poate deveni o problemă pentru consumatori.